Asa a inceput totul...


vineri, octombrie 30, 2009

Reîncepe Clubul de pictură gratuit


Centrul de Limbi Străine al Bibliotecii Judeţene Vrancea şi Mihaela Dănilă, profesor de pictură voluntar, invită membrii clubului de pictură la redeschiderea activităţii.

Marţi, pe 3 noiembre, 2009 începând cu orele 16.00, la Centrul de Limbi Străine clubul de pictură gratuit îşi redeschide activitatea. Membrii deja înscrişi sunt aşteptaţi la o nouă întâlnire cu profesorul de pictură voluntar, Mihaela Dănilă.
 Clubul a avut foarte mare succes la toate vârstele şi de aceea am decis împreună cu Mihaela să continuăm. Expoziţia din vară, realizată de membrii clubului şi care intimizează pereţii Centrului de Limbi Străine, stă mărturie a rezultatelor obţinute de Mihaela, inclusiv cu începătorii. Solicitări de înscriere avem şi acum foarte multe, însă prioritari sunt membrii de anul trecut. Daca va mai fi posibilitate şi pentru alţi doritori, vom încerca evident să-i sprijinim. Participarea este gratuită.” (Anamaria Cătănoiu, coordonator Centrul de Limbi Străine)

PROGRAM

MARTI: 16.00-18.00

MIERCURI: 9.00-11.00

duminică, octombrie 25, 2009

Cluburile de arabă și turcă la a doua întâlnire







Peste 20 de participanţi, dintre care aproape jumătate pentru prima dată, s-au întâlnit din nou cu Cerasela, care i-a iniţiat în alfabetul arab, şi Sevinci, care le-a mai dezvăluit din tainele limbii turcă. 
După două ore de predare, tot Cerasela le-a vorbit despre Familia musulmană şi mai ales despre aspecte ale ritualului de nuntă şi naştere la femeia musulmană. Partea practică şi gastronomică a completat şi de această dată la superlativ întâlnirea de sâmbătă, care a durat mai bine de trei ore. 

Prăjitura de biscuiţi cu cremă, stil Tiramisu, făcută de Sevinci, şi ceaiul de trandafir sudanez, ambele tradiţionale, au încântat papilele gustative ale tuturor celor prezenţi. În timp ce fiecare îşi alegea din expoziţia cu vânzare pregătită de fete, parfumuri, săpunuri, cărţi, uleiuri de susan, uleiuri de păr, henna, mirodenii aromatizante sau geluri de duş, Cerasela şi Sevinci le-au făcut o demonstraţie de pictură tradiţională pe mâini, cu henna, fetelor de la club, care au dorit.
Pentru cei care nu au putut participa la această întâlnire, mai sunt disponibile produse la sediul nostru

Împreună s-a stabilit şi data următoarelor întâlniri şi tema de discuţie
14 noiembrie, ora 12.00 – tema de discuţie va fi centrată asupra "Celor două Sărbători în Islam, semnificaţiile acestora şi ritualurile pe care le implică" 
12 decembrie, ora 12.00 – dată ce va fi ulterior confirmată, iar tema de discuţie se va stabili la întâlnirea din 14 noiembrie 

Pentru toţi membrii cluburilor, cursurile de arabă şi turcă, dar şi prezentările temelor de discuţie, vor fi trimise pe adresele de e-mail, inclusiv cele de la primele două întâlniri care au avut deja loc. Cursul şi tema de discuţie numărul 3 urmează să fie trimise de Sevinci până ne revedem data viitoare. Vă rugăm să vă aduceţi materialele la fiecare întâlnire pentru buna desfăşurare a orelor. 

În plus, datorită faptului că din ce în ce mai mulţi membri ai comunităţilor arabe şi turce din judeţul nostru sunt interesaţi de cluburile noastre, colaboratoarele le propun să organizeze grupe separate pentru copii pentru a le preda intensiv araba şi turca, precum şi temele de cultură şi civilizaţie, adaptat vârstei lor. 

Pentru a vedea prezentarea activităţii cluburilor, aşa cum au prezentat-o şi colaboratoarele noastre, precum şi alte informaţii referitoare la cultura şi civilizaţia musulmană, aceasta este adresa blogului Asociaţiei „Surori musulmane”
http://www.femeiamusulmana.blogspot.com/ 

Pentru orice informaţii vă puteţi adresa la sediul nostru sau direct lui Sevinci Gemaledin, telefon 0766805530, email: sevinci.gemaledin@gmail.com . 

Vă aşteptăm cu drag ACASĂ la Centrul de Limbi Străine! 
Anamaria Cătănoiu, coordonator Centru 

joi, octombrie 22, 2009

"Cum să studiezi în SUA: videoconferinţă cu Alex Balaş: concluzii




@Copyright prezentare: Alexandru Balaş, 2009

Videoconferinţa a fost difuzată aproape integral în emisiunea "Ora adolescenţilor" pe TV Atlas, de la ora 19.30, sâmbătă, 24 oct. 2009. Realizator emisiune, Alexandru Munteanu, elev CN "Cuza", operator Vasile Condruz

Întâlnirea din această seară cu Alex a decurs așa cum ne aşteptam, în termeni de informație și interacţiune. Ca timp însă, am greşit puţin estimările! Aproximativ 25 de participanţi, marea majoritate liceeni, au petrecut nu o oră jumătate-două, cât ne-am propus iniţial să dureze discuţia, ci două ore și jumătate, urmărind cu interes prezentarea lui Alex și mai apoi discutând pe baza informaţiilor aflate.

Alex a pregătit slide-uri în Power Point care să conțină foarte concis și clar punctele vitale privind examenele și procesul de aplicație pentru studiul în SUA. Această prezentare o puteţi urmări mai sus și sperăm că vă lămurește tuturor eventuale neclarități și că vă este de un real folos. Bineînțeles, informaţia schematică din slide-uri a fost completată oral şi punctual cu foarte multe detalii din experienţa personală a lui Alex ceea ce a reprezentat, dacă vreţi, exemplul concret sau partea practică a discuţiilor.

La final au urmat întrebările participanţilor care, printre altele, au înțeles diferenţa reală între TOEFL și Cambridge, la ce și pentru ce folosesc aceste examene, terminologia corectă și multe aspecte ce creau confuzie.

Tot la final le-am prezentat materialele pe care Centrul de Limbi Străine le deține pentru a studia pentru aceste examene, respective manuale Gold, TOEFL, cărți donate de Centrul Cultural American din cadrul Ambasadei SUA din Bucureşti referitoare la cum să studiezi, să muncești și să trăieşti în SUA, dar și celelate resurse tehnice și informaţionale pe care biblioteca le pune la dispoziţie pentru a-i sprijini pe toți cei care doresc să se documenteze.

În plus, la videoconferință a participat și Erin O’Halloran, voluntar american la Corpul păcii, care va sta în Focşani 2 ani. Ea s-a arătat dispusă să-i sprijine pe cei care au nevoie de informații despre sistemul de educaţie din SUA și este chiar o sursă „first hand” care a trecut prin aceste examene.

Videoconferințele cu Alex vor continua și informațiile vor fi reluate pentru toți cei care nu au ajuns aseară. Ne puteţi contacta la sediul nostru și putem de comun acord stabili o dată pentru o nouă discuţie cu Alex. Participanții de aseară și-au manifestat interesul şi pentru o discuție pe tema “cum trăieşti în SUA, odată ce ai ajuns acolo, costul vieţii aspecte culturale, posibilităţi de muncă, etc.” Sunt informații la fel de prețioase care-ţi oferă o imagine reală a vieţii după ce ai intrat la o facultate americană.

Aşadar, vizionați prezentarea lui Alex și pentru întrebări îl puteți contacta la următoarea adresă de mail: balexandru1981@yahoo.com
Îţi mulţumim Alex  pentru susţinere şi pentru donaţia făcută Centrului nostru. Cartea lui Alex, Muslims in Europe. The European Union Solving Social Conflicts, vă stă la dispoziţie tuturor celor interesaţi.

Iar noi vă aşteptăm cu drag la Centrul nostru pentru orice fel de sprijin pe care vi-l putem oferi!


Să-l cunoaştem mai bine pe Alex

În prezent este asistent universitar și predă Introducere în științele politice la Universitatea din Illinois, SUA
*Doctorand în anul IV la Universitatea din Illinois, SUA, 2009
*Master în Științe politice la Universitatea din Illinois, SUA. 2006 – 2008
*Master în Analiza și rezolvarea de conflicte la Universitatea Sabanci, Istanbul, Turcia, 2004 – 2006
*Licențiat în Științe politice la Universitatea București, specializarea Relații internaționale, 2000 - 2004


Let’s meet Alex:

Currently Teaching Assistant, University of Illinois, Urbana-Champaign, January 2008-present
• Teaching Assistant for PS100-Introduction to Political Science

PhD (ABD), Political Science, University of Illinois Urbana Champaign, Urbana Champaign, Illinois, USA
• Dissertation: “Inter-Institutional Cooperation in the Context of Peace Operations” (forthcoming)
MA, Political Science, University of Illinois Urbana-Champaign, Urbana-Champaign, Illinois, USA, 2006-2008
• MA Thesis: “Inter-Institutional Cooperation. The European Union and OSCE Cooperation in the ‘Frozen Conflicts’ of the Caucasus”
MA, Conflict Analysis and Resolution, Sabanci University, Istanbul, Turkey 2004-2006
• MA Thesis “The Impact of Political Structures on 3rd Party Intervention in Cultural Based Conflicts
BA, Political Science, University of Bucharest, specialization: International Relations, 2000-2004
• BA thesis “Analyzing the Effectiveness of the United Nations Peacekeeping Mission in the Democratic Republic of Congo (MONUC), 1999-2003”


PROFESSIONAL EXPERIENCE

Visiting Scholar, Leuven Center for Global Governance Studies, Catholic University of Leuven, summer 2009
• Presented preliminary research findings in the seminar “Inter-Institutional Cooperation in the Context of Peace Operations”
• Conducted field research interviews with EU, NATO and ECOWAS officials
• Research sponsored by the Nelle Signor Graduate Scholarship in International Relations, 2009 and University of Illinois, Urbana-Champaign - Catholic University of Leuven (KUL) Faculty Exchange Program Award, 2009

• Teaching Assistant for PS100-Introduction to Political Science, University of Illinois, Urbana-Champaign, January 2008-present
 
Research Assistant, University of Illinois, Urbana-Champaign, August 2007- December 2008 & August 2009-December 2009
• Working on the Correlates of War’s Rivalry Dataset for Prof. Paul Diehl and Prof. Gary Goertz
• Researching and coding diplomatic history between member states of the United Nations

Facilitator, West-Arab/Middle Eastern Student Dialogue, Connect Program, Soliya, January-May 2009 & January-December 2007
• Led group discussions between American, European and Middle Eastern students
• Used conflict resolution and mediation mechanisms to address stereotypes and prejudices between the groups

Regional Director, Americans for Informed Democracy (AID), August 2007- August 2008
• Promoting Millennium Development Goals awareness and activities

Data Curator, Scientific Information Group, Wolfram Research, Champaign, USA, June-August 2008
• Updating the CityData and CountryData for Mathematica 6.0.

-Member of the Committee To Elect the Romanian Youth Delegates to the United Nation’s General Assembly 62nd Session, 2007-2008 (July 2007)
-Administrative Assistant, Graduate Library, University of Illinois, Urbana-Champaign, May-July 2008
-Appointed UN Youth Spokesperson for the Millennium Development Goals by the United Nations, 2006-2008
-Youth Delegate of Romania to the United Nations’ 61st General Assembly Session, 2006-2007, New York City, U.S., http://www.un.org/youth
-Delegate of Romania at the United Nations’ Global Youth Leadership Summit, New York City, U.S., October 2006, www.un.org/youthsummit
-Delegate of Romania at the United Nations’ European Union Youth Leadership Summit, Vienna, Austria, June, 2006

Research Assistant, Cline Center for Democracy, University of Illinois, Urbana-Champaign, 2006-2007
• Coded world elections for a world-wide electoral project
• Coded Brazilian elections

Assistant Project Manager, Conference on “European Union and Turkey: Cultures in Conflict?”, Conflict Resolution Club, Sabanci University, November 2005 to April 2006.
• Secured grant from European Commission for the conference
• Workshops Facilitator

Turkey Project Manager, EuroIslam Project, October 2004 to July 2006.
• Managed research team for the project, “Being Muslim in Europe, Being Christian in the Muslim World”, International Joint Oral History Project
• Conducted interviews with Christian Greek Orthodox community in Turkey

Teaching Assistant, Sabanci University, Istanbul, Turkey, September 2004-June 2006
• Courses: Social and Political Science 101 & 102 (2 groups for each course/semester)
• Student Evaluation Results: 4.75 (out of 5) for 2004-2005 academic year

Research Assistant, Report on “General Perspective on Court-Related Alternative Dispute Resolution and Methods for its Integration into the Legal Framework,” February-March 2005
• Delivered to Open Society Institute, Turkey
• Lessons learnt from Romania, United Kingdom, USA and France cases

Editor, South East European NGOs Network, Bucharest, November 2003-June 2004
• Edited training manual, “Peace and Development. The New Challenges for South East European NGOs.”

Project Assistant, Foundation for Democratic Changes, Bucharest; October 2003 - July 2004
• Served as the coordinator of the South East European NGOs Network; Website material designer

Paid Intern, Faith Based Caucus for the International Criminal Court, New York City, USA; May-August, 2003
• Conducted research on “Religious Persecution and the International Criminal Court.”
Administrative Assistant, Bailey/Howe Library, University of Vermont, Burlington, USA, August 2002-May 2003
• Work experience in the Special Collections and Periodicals Departments

Unpaid Intern, Ministry of Foreign Affairs of Romania, Bucharest, June-July 2001

miercuri, octombrie 21, 2009

Clubul de engleză avansaţi cu Erin: impresii şi imagini




S-a desfăşurat aşa cum ne aşteptam, plin de viaţă, de oameni, de râsete şi voie bună. Cei 25 de participanţi care au venit aseară pentr discuţiile cu Erin n-au ţinut cont de vârstă, cel mai mic vorbitor având 13 ani, cel mai în vârstă...destul de mult. Însă echipa s-a sudat imediat şi toţi s-au împrietenit foarte repede.

Au discutat liber despre orice le-a trecut prin cap, nu au avut un subiect anume. Ideea acestui club a fost de la început să-i încurajeze să vorbească, să exerseze stilul conversaţional, fără jenă, timiditate sau alte sentimente de inferioritate faţă de cei care vorbesc mai bine.

Obiectivul e SĂ VORBEŞTI, SĂ CAPEŢI ÎNCREDERE ÎN TINE!

Şi mulţi au descoperit că vorbesc mai bine decât credeau. Aceasta a fost cel puţin declaraţia lor. Doamne, nu credeam că mă descurc atât de bine, nu-mi mai este teamă să vorbesc!” Şi au tot vorbit mai bine de trei ore deşi Erin avea în program doar două! Dar s-au simţit atât de bine cu toţii încât nu merita să le strici atmosfera.

Pentru cei care au participat şi au recunoscut că au un nivel intermediar, că i-ar ajuta un ritm mai lent de discuţie şi subiecte mai uşoare, am negociat cu Erin încă o întîlnire pe săptămână. Joia, tot de la 16.00 la 18.00 şi tot aici la noi, Erin promite să vorbească mai rar cu cei care se exprimă mai greu.

Şi nu uitaţi: pentru club nu se fac înscrieri, poate participa oricine doreşte, gratuit, în intervalul orar stabilit de Erin. Prezenţa nu este obligatorie două ore, fiecare vine şi pleacă când vrea şi când poate. Asta face diferenţa între CLUB şi CURS: libertatea de mişcare. 

PROGRAM CLUB ERIN

MARŢI: 16.00 – 18.00


Din nou cluburile de arabă şi turcă


Centrul de Limbi Străine al Bibliotecii Judeţene Vrancea şi Asociaţia « Surori Musulmane » din Bucureşti vă invită la a doua întâlnire a cluburilor de arabă şi turcă şi a discuţiilor pe teme de cultură şi civilizaţie islamică.

Sâmbătă, pe 24 octombrie, 2009 începând cu orele 12.00, la Centrul de Limbi Străine sunt aşteptaţi toţi cei interesaţi de cultura şi civilizaţia islamică, dar şi de limbile arabă şi turcă. Membrele Asociaţiei « Surori Musulmane » din Bucureşti vor reveni pentru a continua predarea celor două limbi orientale dar şi incursiunile în viaţa de zi cu zi a familiei musulmane. 

Nelipsita expoziţie de cărţi, vestimentaţie, condimente, esenţe de parfum şi bijuterii specifice va completa discuţia care de această dată se va centra pe tema « Familia musulmană ».

 “Prima întâlnire a avut un mare succes şi impact atât în ce priveşte predarea limbilor orientale cât şi discuţia pe teme culturale. Membrii cluburilor abia aşteptau următoarea întâlnire. S-au înscris aproximativ 40 şi ceva la primul club, însă au existat multe solicitări ulterioare.
Şi ceea ce ne-a bucurat, şi a reprezentat chiar unul dintre obiectivele principale ale acestui proiect, a fost faptul că multe dintre aceste solicitări au venit din partea membrilor comunităţii turce şi arabe din judeţ.
Participarea este gratuită la toate activităţile, ca de obicei. (Anamaria Cătănoiu, coordonator Centrul de Limbi Străine)
Vă aşteptăm, aşadar, la Biblioteca Judeţeană “Duiliu Zamfirescu“ - Centrul de Limbi Străine din Focşani, str. Republicii nr. 8 (vizavi de Parcul Bălcescu). Persoana de contact pentru detalii suplimentare, Anamaria Cătănoiu, coordonator Centrul de Limbi Străine, telefon 0237-231161.


luni, octombrie 19, 2009

Examenele TOEFL, SAT şi CAMBRIDGE online din SUA


Centrul de Limbi Străine al Bibliotecii Judeţene Vrancea lansează un nou proiect educaţional care se adresează tuturor celor interesaţi să studieze în Statele Unite. Colaboratorul nostru este Alexandru Balaş, fost elev al Colegiului Naţional "Al. I. Cuza", Focşani, în prezent doctorand în anul IV la Ştiinţe Politice, University of Illinois, SUA.

Joi, 22 octombrie, orele 17.00, la Centrul de Limbi Străine toţi cei interesaţi vor putea afla informaţii despre examenele pe care tinerii trebuie să le susţină pentru a studia la o universitate în Statele Unite şi nu numai: TOEFL, SAT 1 şi SAT 2, ACT, GMAT, GRE şi o paralelă cu examenul CAMBRIDGE.

Discuţia se va desfăşura online, printr-o videoconferinţă audio-video prin Skype, şi va prezenta informaţii despre posibilităţile de studiu în Statele Unite pentru toate categoriile interesate: studenţi, profesori, masteranzi, doctoranzi. Va fi o discuţie liberă cu partenerul nostru din Statele Unite, cu întrebări şi răspunsuri despre exmenenele care trebuie date pentru a studia în afară (TOEFL, SAT 1, SAT 2, etc.), costuri, selectarea universităţilor, burse, clarificare de terminologie, etc. 

Pe 25 septembrie am făcut deja prima simulare de videoconferinţă cu Alexandru Balaş pentru a ne pune de acord asupra informaţiilor care i-ar interesa pe cei ce doresc să studieze în afară. Au participat în jur de 12 voluntari de la Centru, elevi, studenţi, masteranzi şi profesori de engleză şi am discutat o oră şi jumătate şi încă ar mai fi fost întrebări. Feedback-ul pentru noi a fost cel preconizat. Tuturor le-a plăcut şi au considerat foarte utilă tema. Ne-am dat seama astfel că acest proiect vine în sprijinul tuturor, pentru că astfel de informaţii se obţin greu, deşi nu ar trebui. Chiar şi pe internet e greu de făcut cercetare în acest sens, după cum au afirmat participanţii la simulare. Suntem convinşi că această discuţie le va clarifica multe necunoscute celor interesaţi de aceste examene.” (Anamaria Cătănoiu – Coordonator Centrul de Limbi Străine).

Doritorii se pot adresa pentru detalii la Centrul de Limbi Străine din str. Republicii nr. 8 (vizavi de Parcul Bălcescu) sau la telefon 0237-231161. Persoana de contact, Anamaria Cătănoiu, coordonator Centrul de Limbi Străine.


miercuri, octombrie 14, 2009

Club gratuit de engleză pentru avansaţi cu Erin O'Halloran


Clubul gratuit de engleză pentru avansaţi, din cadrul Centrului de Limbi Străine al Bibliotecii Judeţene Vrancea, îşi deschide din nou porţile pentru toţi doritorii.

Marţi, 20 octombrie, la orele 16.00, reîncepe clubul de engleză pentru avansaţi. Sub coordonarea voluntarului american de la Corpul Păcii, Erin O’Halloran, vrâncenii vor avea din nou şansa să converseze în engleză. În fiecare săptămână, marţea, între 16.00 şi 18.00, Erin va sta la dispoziţia tuturor celor care doresc să-şi exerseze stilul conversaţional în limba engleză. 

Clubul cu Erin este o continuare a celui înfiinţat de Eric Bleich, voluntar american la Corpul Păcii, acreditat la Biblioteca Judeţeană Vrancea în 2005. El se adresează celor care deţin un nivel relativ avansat de cunoştinţe în limba engleză care să le permită să întreţină o discuţie pe orice temă.
Clubul este deschis tuturor, indiferent de vârstă.

Erin este „soluţia” pe care o aşteptam de ceva vreme, pentru a putea răspunde solicitărilor publicului. După plecarea lui Eric, i s-a simţit lipsa foarte mult, deoarece toată lumea aştepta un înlocuitor. Erin este răspunsul nostru la solicitările tuturor de a înfiinţa un club de engleză pentru avansaţi. Vrâncenii au din nou şansa, pentru următorii doi ani de zile cât Erin va petrece în Focşani, să-şi exerseze engleza conversaţională. 

Nu există limită de vârstă, vrem să oferim tuturor şansa de a conversa cu un vorbitor nativ de engleză. Stilul de lucru va fi unul cât se poate de lejer şi natural, adica se va conversa pe temele dorite de membri şi totul se va derula ca o discuţie între prieteni. Sperăm ca acest mod de abordare nou va prinde la vrânceni. 
(Anamaria Cătănoiu – Coordonator Centrul de Limbi Străine).

Doritorii se pot adresa pentru detalii la Centrul de Limbi Străine din str. Republicii nr. 8 (vizavi de Parcul Bălcescu) sau la telefon 0237-231161. Persoana de contact, Anamaria Cătănoiu, coordonator Centrul de Limbi Străine.
JOIN US HOME TO SPEAK ENGLISH!


luni, octombrie 12, 2009

Bonjour! cu noul profesor voluntar de franceză




Mihaela Fetcu a avut azi prima întâlnire cu membrii clubului de franceză

La prima întâlnire a clubului au venit 11 membri, atât dintre obișnuiții casei de anul trecut , cât și noi înscriși care au dorit să descopere magia limbii franceze. Bineînțeles, fetele au constituit majoritatea iar vârsta nu a constituit un impediment de mixare al grupei, membrii variind între 7 și 14 ani. Toți fiind începători, a fost o experiență chiar plăcută să-i vezi lucrând ca o echipă omogenă și a reprezentat totodată și un experiment pentru Mihaela, care a reușit să-i mobilizeze la unison.

Timp de o oră membrii au învățat lucruri care, după spusele învățăceilor, la final, li s-au părut interesante și utile. “Chiar dacă suntem în clasa a 8-a, sunt noțiuni noi și binevenite” a spus Roxana care a fost încântată de întâlnirea de azi.

Mihaela abordează mult metoda interactivă și...electronică. Sala multimedia Varana, unde s-a desfășurat clubul astăzi, va deveni se pare locul permanent de lucru deoarece Mihaela se pregătește cu foarte multe materiale vizuale și fișe de lucru care să fie cât mai stimulante și interactive. Partea conversațională este combinată cu partea gramaticală și ...cu cea culturală. Prezentarea multimedia de astăzi i-a familiarizat cu monumente simbolice din Paris, după care s-au amuzat cu fișe cu imagini (zilele săptămânii, lunile anului, numere și alte noțiuni elementare), concurs cu cartonașe pentru a aprofunda vocabularul și au încheiat în atmosferă de cântece franțuzești.

Părinții, o parte, au asistat la activitate și doresc să-i aducă și la întâlnirea de miercuri cu Steluța, celălalt profesor voluntar de franceză. Dacă numărul solicitărilor se mărește, Mihaela este dispusă chiar să mai facă o grupă de la 14.00-15.00, în prezent clubul ei desfășurându-se lunea, doar de 15.00 la 16.00.

Donc, nos chers, nous vous attendons a La Maison pour bien s’amuser et pour apprendre ensemble!


vineri, octombrie 09, 2009

Iniţiativa "Plantează un copac cu un click" urmată de voluntarii Centrului


Comisia Europeană invită tinerii europeni să ia parte la iniţiativa "Plantează un copac printr-un click" şi să se alăture în lupta împotriva schimbărilor climatice.

Arată că eşti pregătit să lupţi împotriva schimbării climei: plantează un copac! Implică-te în campanie!

Primii 5,000 de participanţi vor primi gratuit de la Comisia Europeană un puiet (Euonymus de 15 - 20 cm înălţime). Puietul va fi expediat împreună cu instrucţiunile de plantare. Tot ce trebuie să faci este să iei un puiet sau copacul pe care l-ai primit, să verifici sugestiile de plantare, să plantezi puietul sau copacul şi să faci o poză care să ateste munca ta. Încarcă poza şi ai şansa să câştigi o aventură fabuloasă într-o tabără de mediu.

Alătură-te competiţiei şi susţine creşterea nivelului de conştientizare al nevoii de acţiune şi abordare cu privire la schimbarea climatică.

Voluntarii Centrului de Limbi Străine s-au alăturat proiectului şi au primit un puiet pe care l-am transvazat astăzi într-un ghiveci la sediul nostru. Oana Zlatovici, elevă în clasa a XI, Liceul Pedagogic “Spiru Haret” din Focşani, este prima voluntară care a solicitat un copac şi a dorit să-l planteze la Centrul de Limbi Străine. Exemplul său a fost urmat şi de alţi voluntari care intenţionează să ofere frumoşii arbuşti tot bibliotecii noastre.
"Am aflat despre proiectul acesta dintr-o reclamă de pe internet. Mi-a plăcut ideea de a sprijini o astfel de iniţiativă de mediu. Nu ştiam dacă chiar îmi vor trimite copăcelul. Am aplicat pentru el în iulie şi nu credeam că îl vor mai trimite, dar ieri a venit. Am vrut să-l plantez la Centrul de Limbi Străine pentru că sunt voluntar aici şi pentru că este un loc ferit de oameni care l-ar putea rupe şi poate creşte în voie. Mi-am luat angajamentul să vin să-l îngrijesc şi mi-aş dori să se implice mai mulţi în acest proiect, să plantăm în oraşul nostru mai multi puieţi, în locuri publice. Poate oamenii vor învăţa să preţuiască natura şi curăţenia în oraşul nostru." (Oana Zlatovici, elev, XI, Liceul Pedagogic "Spiru Haret", Focşani)

Află mai multe informaţii despre combaterea schimbărilor climatice şi solicită un copăcel la adresa:
http://clickatree.europa.eu/ro/click-a-tree-initiative.html


miercuri, octombrie 07, 2009

Programul cluburilor de engleză şi franceză

Clubul de franceză are un nou voluntar, Mihaela Fetcu, profesor de limba franceză la Şcoala Cârligele.

Învăţăceii de limba franceză sunt norocoşi şi răsfăţaţi pentru că vor avea încă un profesor voluntar de limba franceză. Mihaela Fetcu, de la Şcoala Cârligele ni s-a alăturat anul acesta cu multe idei frumoase de predare şi stimulare a interesului pentru limba franceză. Împreună cu Steluţa Bătrânu, primul profesor voluntar de franceză, vor face echipă, iar cei înscrişi vor putea veni la club la ambele profesoare care vor aborda metode de predare şi activităţi diferite.

Aseară la prima întâlnire cu membrii cluburilor au venit aproximativ 30 de participanţi, mulţi dintre cei înscrişi urmând a ne contacta ulterior pentru a definitiva grupele de lucru. Au rămas fideli membrii de anul trecut care abia aşteptau să înceapă cluburile şi să se reîntâlnească cu prietenii pe care i-au cunoscut aici. Şi părinţii au avut ocazia să se reîntâlnească şi să discute, bucuroşi că piticii au cerut singuri să vină din nou la cluburi, fără insistenţele parinteşti cu care suntem obişnuiţi de obicei. 

Şi la engleză, Alina şi Ionelia şi-au refăcut grupele şi şi-au stabilit programele de club.
Mai jos vă scriu orarul cluburilor, cu menţiunea că la engleză, momentan nu se mai fac înscrieri, însă la franceză, doritorii încă mai pot opta pentru un loc de membru.

PROGRAM CLUBURI:

ENGLEZĂ

GRUPA ALINA BADIU
Marţi: 16.00 – 18.00

GRUPA IONELIA BOBARU
Joi: 16.00 – 18.00


FRANCEZĂ

GRUPA MIHAELA FETCU
Luni: 15.00 – 16.00

GRUPA STELUŢA BĂTRÂNU
Miercuri: 14.00 – 16.00


Membrii deja înscrişi sau cei care vor să se înscrie la franceză se pot adresa pentru detalii la Centrul de Limbi Străine din str. Republicii nr. 8 (vizavi de Parcul Bălcescu) sau la telefon 0237-231161. Persoana de contact, Anamaria Cătănoiu, coordonator Centrul de Limbi Străine.



vineri, octombrie 02, 2009

Reîncep cluburile gratuite de engleză şi franceză pentru copii


Cluburile gratuite de engleză şi franceză pentru copii, din cadrul Centrului de Limbi Străine al Bibliotecii Judeţene Vrancea, vor avea marţi prima întâlnire cu membrii.

Marţi, 06 octombrie, la orele 16.00, reîncep cluburile de engleză şi franceză. Cu această ocazie, sunt aşteptaţi la sediul Centrului de Limbi Străine, toţi membrii cluburilor de engleză şi franceză, pentru întâlnirea cu profesoarele voluntare de engleză, Alina Badiu, director Grădiniţa nr.15, Focşani, Ionelia Bobaru, profesor la Grupul Şcolar Dumitreşti, şi Steluţa Bătrânu, profesor de franceză la şcoala din Bordeasca Veche. 

Cluburile au debutat anul trecut, în octombrie 2008, şi numărul membrilor se ridică la aproximativ 200. La întâlnirea de marţi sunt aşteptaţi participanţii de anul trecut şi cei care s-au mai înscris până în prezent. 

Cluburile au avut efectul scontat, care vine de la părinţi în general şi este unul mai mult decât pozitiv. Copiii au început să comunice mai bine cu familia, s-au apropiat de carte şi lectură mai mult, socializează mai bine. Acestea erau şi obiectivele pe care noi ni le-am propus iniţial în proiect şi tocmai pentru că rezultatele se văd, am decis să continuăm aceste activităţi. Mulţumim din suflet profesoarelor voluntare că ne susţin în continuare şi au acceptat să ducă cluburile mai departe. Fără gestul lor nu am fi putut oferi această alternativă educativă şi de loisir copiilor şi comunităţii în general.

La discuţie sunt aşteptaţi şi părinţii sau bunicii pentru a se stabili componenţa grupelor, orarul şi zilele de desfăşurare şi să refacem, de comun acord şi cu profesoarele voluntare, un program de desfăşurare convenabil pentru toată lumea. Momentan nu mai facem alte înscrieri, deşi sunt în continuare solicitări numeroase, pentru că deja sunt foarte mulţi membrii.”
 
 
Membrii deja înscrişi se pot adresa pentru detalii la Centrul de Limbi Străine din str. Republicii nr. 8 (vizavi de Parcul Bălcescu) sau la telefon 0237-231161. Persoana de contact, Anamaria Cătănoiu, coordonator Centrul de Limbi Străine.

(Anamaria Cătănoiu – Coordonator Centrul de Limbi Străine)