Asa a inceput totul...


miercuri, octombrie 21, 2009

Clubul de engleză avansaţi cu Erin: impresii şi imagini




S-a desfăşurat aşa cum ne aşteptam, plin de viaţă, de oameni, de râsete şi voie bună. Cei 25 de participanţi care au venit aseară pentr discuţiile cu Erin n-au ţinut cont de vârstă, cel mai mic vorbitor având 13 ani, cel mai în vârstă...destul de mult. Însă echipa s-a sudat imediat şi toţi s-au împrietenit foarte repede.

Au discutat liber despre orice le-a trecut prin cap, nu au avut un subiect anume. Ideea acestui club a fost de la început să-i încurajeze să vorbească, să exerseze stilul conversaţional, fără jenă, timiditate sau alte sentimente de inferioritate faţă de cei care vorbesc mai bine.

Obiectivul e SĂ VORBEŞTI, SĂ CAPEŢI ÎNCREDERE ÎN TINE!

Şi mulţi au descoperit că vorbesc mai bine decât credeau. Aceasta a fost cel puţin declaraţia lor. Doamne, nu credeam că mă descurc atât de bine, nu-mi mai este teamă să vorbesc!” Şi au tot vorbit mai bine de trei ore deşi Erin avea în program doar două! Dar s-au simţit atât de bine cu toţii încât nu merita să le strici atmosfera.

Pentru cei care au participat şi au recunoscut că au un nivel intermediar, că i-ar ajuta un ritm mai lent de discuţie şi subiecte mai uşoare, am negociat cu Erin încă o întîlnire pe săptămână. Joia, tot de la 16.00 la 18.00 şi tot aici la noi, Erin promite să vorbească mai rar cu cei care se exprimă mai greu.

Şi nu uitaţi: pentru club nu se fac înscrieri, poate participa oricine doreşte, gratuit, în intervalul orar stabilit de Erin. Prezenţa nu este obligatorie două ore, fiecare vine şi pleacă când vrea şi când poate. Asta face diferenţa între CLUB şi CURS: libertatea de mişcare. 

PROGRAM CLUB ERIN

MARŢI: 16.00 – 18.00


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu