Centrul de Limbi Straine-Biblioteca Judeteana Vrancea: 20 apr. 2011

miercuri, aprilie 20, 2011

Săptămâna Naţională a BIBLIOTECILOR

miercuri – 27 APRILIE

Secţia pentru Copii şi Tineret, ora 11.00

Bibliotecari şi cărţi – lecturi preferate, lecturi povestite

Vernisaj expoziţie de pictură : „Cartea, punte peste timp” bibl. Roxana Făcăoaru

joi - 28 APRILIE

Sediul Central, ora 11.00

Lansare de Carte

VITRALII PATINATE: (ÎN)semne ale cărţii vechi româneşti

autor: Teodora Fîntînaru

Cu participarea criticului şi istoricului literar - Ioan Adam

vineri - 29 APRILIE

Sala de Lectură - ora 10.00

Colocviu - Realităţi şi realizări profesionale 2010

Biblioteca Judeţeană Vrancea:

- Repere statistice: prezentare bibl. Claudia Hanganu

- Repere culturale: prezentare bibl. Olaru Maria-Cristina

- Ghid Biblioturism - Proiect: prezentare bibl. Crăciun Veronica

- America, Training pentru Lideri si Inovatori: prezentare bibl. Margareta Tătăruş

Filiala Sud - ora 11.00

Întâlnire cu o carte - Şcoala “Nicolae Iorga” Focşani

Vernisaje expoziţii de carte

Sala de lectură, Centrul de Limbi Străine : Cartea – drum spre cunoaştere

Secţia Împrumut Adulţi: Amfiteatrul lecturii, Biblioteca – repere profesionale

Secţia pentru Copii şi Tineret : Cartea, punte peste timp

Filiala Sud: Întâlnire cu o carte

Vă așteptăm cu drag!

Paște fericit și multă sănătate și lumina tuturor!

Experiențe voluntare la bibliotecă

Poți fi vreodată sigur de viața pe care o trăiești, de faptul că totul are un curs firesc pe care fiecare individ, indiferent de statut, intelect sau sănătate, trebuie să-l urmeze. Dacă ar fi fost să mă întâlniți cu câțiva ani în urmă, cu siguranță aș fi avut un răspuns simplu și la obiect evitând nenumărate puncte în argumentarea mea, însă, pentru un om cu rețineri, asemeni mie, viața nu reprezenta decât un lung șir de repetiții pe care le trăiam la anumite intervale de timp. Rutina în care mă cufundasem preluase deja parte din viața mea, niciodată nu aș fi conceput faptul că un orășel de provincie asemenea Focșaniului mi-ar fi putut oferi mai mult decât mi-aș fi putut închipui.

Există, să știți, locuri, momente și persoane care schimbă destine; de nu ar fi fost un anumit eveniment, petrecut la momentul oportun, în care au fost angajate persoanele potrivite, aceste rânduri pe care le scriu nu ar fi prins niciodată ființă.

Omul este o entitate bizară, cu cât încearcă să aibă parte de certitudini, cu cât se împotmolește mai mult în neclarități. Dar,ca să nu prelungesc această istorioară și mai mult, voi intra în relatarea propriu-zisă.

Totul se întâmpla într-o zi însorită, acum vreo doi ani, și memoria din păcate nu mă favorizează, dar momentul cu pricina mi-l amintesc cu drag ca fiind acea lovitură a sorții care poate deștepta chiar și pe cel mai apatic individ din somnul propriei rațiuni.

Natura se arăta îngăduitoare, lăsând cerul clar de orice fel de nor; povara cursurilor liceale se finalizase pe ziua cu pricina iar un vechi coleg al meu nu contenea în relatarea lui despre această nouă bibliotecă unde totul era săvârșit într-un spirit mai non-conformist.

Mintea mea în acel moment nu putea asocia ideea de bibliotecă, ale cărei trepte până în acel punct nu le parcursesem mai mult de două ori, cu termenul „nonconformism”. Obișnuit cu preconcepțiile elementare, insuflate de școala generală, singura imagine care îmi venea în minte când rosteam cuvântul bibliotecă, era acel spațiu încărcat de rafturi și cărți a căror angajați erau de obicei doamne în vârstă, stricte în ceea ce privește disciplina și regulamentul de împrumut. Niciodată nu mi-aș fi închipuit că o bibliotecă poate fi mai mult, că poate găzdui o școală de vară sau un cinema.

Eram un zeflemist incurabil, iar entuziazmul cu care această cunoștință a mea descria personalul, în special bibliotecara, mă facea să cred că nimerise într-o sală de jocuri, nu într-o bibliotecă. Însă, deoarece curiozitatea a omorât pisica și pe om l-a întărit, idea unei mici vizite nu mi-ar fi stricat, ținând cont că în perioada respectivă lucram la un eseu despre lagărele japoneze din al doilea război mondial.

Ridicat, în fine, din banca pe care o împărțeam cu individul în cauză, am părăsit liceul cu o curiozitate vie pentru acest loc prea bun ca să fie adevărat. Ajuns la “Ceasul Rău”, elanul începuse să scadă vertiginos, nu aș mai fi continuat această mică expediție dacă insistența cunoștinței mele nu ar fi fost atât de categoric exprimată.

Oricum, traversasem și am continuat drumul spre Parcul Bălcescu, moment când am zărit, rupt dintr-o poveste de a lui Stephen King, locul care găzduia așa numita Bibliotecă de Limbi Străine, învecinată cu o altă casă a cărui proprietar cu siguranță uitase de ea. Nimic nu părea atractiv la acest loc, din punct de vedere vizual vorbind. Complex de două clădiri vecine, catalogate drept monumente istorice, ale căror fațade păreau a fi extrase dintr-un vechi album de război, reliefând rămășițele unei clădiri berlineze după invazia rusă. Totul părea că se duce la vale în locul acela, însă la momentul respectiv, nu mi-aș fi putut închipui că un loc ca acela va ajunge să-mi fie atât de drag.

Cu o oarecare ezitare am ajuns în fața intrării, unde trona deasupra un semn luminos pe care se putea citi “Biblioteca pentru copii și tineret”.Cu siguranță nu prea eram familiarizat cu zona, dar vechiul sediu al bibliotecii pentru copii îl recunoșteam. Întors spre interlocutorul meu, l-am privit cu o mare nedumerire. Cum putea un lucru vechi să fie nou și cum putea să fie și atât de viu, ținând cont că fațada nu prea îl încuraja. Fie ce-o fi fost, am urcat treptele și am deschis ușa. Piuitul alarmei ne anunță prezența, iar vechea mea cunoștință intră, fără nici cea mai mică reținere, în prima cameră aflată în dreapta, unde erau situate birourile bibliotecarilor.

Salută și luă un loc în față, însă eu eram încă buimac, aveam în față camere decorate cu diverse picturi, până și pereții erau pictați, iar alături de ele erau trecuți “voluntarii”. Prima dată când acest cuvânt îmi apăruse în minte.

Apropiindu-mă de catedră, am încercat să fiu cât mai politicos cu putință, amintindu-mi câteva experiențe neplăcute cu bibliotecarii. Însă pe cât încercam eu să fiu mai formal, pe atât mă corecta Anamaria Cătănoiu, cred că prima persoană care m-a inițiat în tainele voluntariatului. Iar, dacă aș fi pariat vreo sumă de bani în ziua aceea, pariez ca aș fi pierdut imediat rămășagul, ținând cont că nimic din toate ce observasem în interior nu semăna cu ceea ce îmi închipuisem. Unde era bibliotecara ursuză, unde erau regulamentele și conduita și unde eram eu cu mintea? Nici astăzi nu știu, dar deschiderea aceasta către un individ oarecum retras din fire a fost ca o mână de ajutor.

Un alt om care e responsabil de schimbarea sorții mele a fost Adrian Țiglea. Un individ retras, nu aș fi băgat de seamă prezența sa în cameră dacă calculatorul la care opera nu ar fi făcut atâta zgomot. M-am apropiat de el și cred că a fost pură întâmplare. Dintr-o simplă întrebare despre o lucrarea a sa am ajuns prieteni, comunicarea dintre noi doi luând amploare.

Scena era pregătită, protagoniștii își luau locul, unul câte unul, se pregăteau în a mă face dintr-un elev molâu într-un voluntar.

Sincer, chiar în clipele acestea nu îmi amintesc ce m-a determinat să pășesc a doua zi iarăși în bibliotecă, cred că pretextul meu era proiectul, dar sincer îmi plăcuse ceva acolo. Mă duceam zilnic după terminarea cursurilor și încă țin minte că prima mea îndatorire de voluntar a fost aceea de prezentare și acomodare a noilor veniți. Participam la ritualul care mă deșteptase pe mine. Încercând să conving pe alții că locul acela era adevărat unic. Prima îndatorire o căpătasem la scurt timp după venirea mea în bibliotecă, la o lună cred, sau mai puțin. Oricum această încercare m-a pus față în față cu obstacolul meu principal, frica de relaționare. Sunt clipe azi când mulțumesc Anei pentru acea primire călduroasă, am învățat să primesc, dar am învățat și să ofer. Capacitatea de relaționare cu ceilalți a început să se îmbunătățească treptat, încrederea Anei în abilitățile mele, m-au surprins, nu înțelegeam ce vedea ea la mine și eu nu. Însă cred că până la urmă e adevărat ce se zice, îți trebuie patru ochi ca să vezi ce nu pot vedea doi.

Voluntariatul pentru mine din acel punct a fost ca un tub de oxigen, o cheie care m-a eliberat din lanțurile veșnicei rutine. Am început să cooperez din ce în ce mai mult cu acești oameni deosebiți și să cunosc noi omeni, noi idei, chiar și oportunitatea de a-mi testa propriile talente.

Scrisul, spre exemplu, nu l-am practicat niciodată liber, în afara îndatoririlor școlare. A trebuit numai o singură poezie la un eveniment propice, pentru ca să conștientizez că doar cu puțină susținere și mult exercițiu voi putea într-o zi să compun și eu asemenea scriitorilor consacrați. Un țel care îl mențin și astăzi. Voluntariatul mi-a fructificat capacitatea de vorbitor de limbă engleză, am ajuns să comunic cu americani de la Peace Corps.

Însă cred că cea mai mare realizare a mea, în cadrul bibliotecii de limbi străine, a fost publicarea unei scurte relatări despre bunicul meu într-o carte lansată la Torino. Succes care îl dedic celor mai buni oameni, prieteni, bibliotecari și profesori ai mei, Adi și Ana.

Voluntariatul m-a învățat multe, însă, printre cele mai valoroase, cred că se numără faptul că niciodată să nu vă subestimați; oamenii, locurile sunt trecătoare însă experiența care îți dă contur ca individ este trainică. Nu trebuie decât un moment, dar vă garantez că nici o secundă nu am regretat momentul când am urcat acele scări și am deschis acea ușă către un nou eu.

Voluntariatul m-a făcut ceea ce sunt eu azi și tot el va ajuta viitoarele generații. Tot ce trebuie e o ușă deschisă și un zâmbet cald, oamenii și locurile tot acolo vor fi.

Realizat de Drăgoi Constantin

Voluntar și prieten pe vecie al Centrului de Limbi Străine – Biblioteca Județeană Vrancea

The joy of lex

The joy of lex

Autor: Gyles Brandreth

Publicată: 1980

Categoria: Educaţie

The joy of lex este o carte fără precedent! Cine ştie la a câta ediţie a ajuns din anii 80 şi până astăzi? Cartea lui Gyles Brandreth, ziarist de top în Marea Britanie şi Statele Unite, personalitate media cu educaţie oxoniană şi zeci de campionate de Scrabble şi Monopoly la activ, m-a rugat, efectiv, s-o smulg de pe raftul care îi fura din identitate. Cultura lui Brandreth - un adevărat word freak - este incredibilă, atât în domeniul lingvistic cât şi în cel cultural, şi cu siguranţă va fi bine primită în rândurile pasionaţilor de engleză.

Lucrarea se îndepărtează de ceea ce noi numim “ştiinţific”, este cât se poate de diferită de un tratat, fiind mai degrabă un compendiu lingvistic în care cititorul poate savura pe îndelete peste 800.000.000 de cuvinte. Dinamismul, jocul, sunt îmbinări perfecte pentru a crea pastila împotriva plictiselii şi a unei aversiuni dobândite faţă de “cărţile de profil”. Puzzle-uri, jocuri, cuvinte încrucişate, engleza americană vs. engleza britanică, rime şi versuri, palindroame, eufemisme, poezie vizuală, ilustraţii amuzante, zicale şi elemente de argou sunt câteva dintre trăznăile lingvistice care abia aşteaptă să fie descoperite de un cititor plin de umor şi de curiozitate!

Nu încape îndoială că te vei distra, că te vei destinde, că vei râde la umorul fin şi te vei minuna de măiestria cu care 860.341.500 de cuvinte --o cifră MARE!-- au fost strânse şi glumite.

Cine ar trece cu vederea zicale ca: Save water-bathe with a friend, antigrame- funeral=real fun sau mai noile elemente de femglish (trad. engleza feministă)? Eu una nu aş lăsa să-mi scape nimic din această carte, mai ales că după un întreg capitol vei ajunge şi tu să te întrebi, în engleză, bineînţeles: ”Is God a woman?”.

Citind-o, te poţi alege cu multe…asta dacă reuşeşti să lupţi cu râsul!

Enjoy!

Beatrice Stoinescu

studentă

Colegiul juridic franco-român, Bucureşti

Cum ne-am nascut...

Dar din dar se face…carte
exemplu de proiect internaţional de donaţie reuşit

Spre finele anului 2003 am fost în România ca turist de câteva ori. Am vizitat toate zonele între Bran şi Bucureşti şi toate mănăstirile din Moldova. Am continuat deasemenea să caut informaţii despre România pe internet. Aşa am aflat că aici activează mai mulţi voluntari de la Corpul Păcii şi că o parte dintre ei predau limba engleză în şcoli şi licee din diferite colţuri ale ţării. Să ai un vorbitor nativ ajută foarte mult în procesul învăţării unei limbi străine, atât profesorul care predă cât şi pe copii. Însă lipsa de materiale suport este o problemă, iar cărţile în limba engleză sunt scumpe şi bugetele mici, mai ales în satele şi comunele unde mulţi dintre voluntari predau.
Aşa că am început să trimit colete de cărţi la bibliotecile şcolilor unde stabilisem contacte cu voluntarii. În câţiva ani am expediat mii de cărţi către zeci de şcoli din România prin intermediul ONG-ului meu, “A Thousand Books” din St. Louis, Missouri, SUA. O astfel de solicitare de donaţie am primit şi de la voluntarul Eric Bleich care lucra la Biblioteca Judeţeană Vrancea. Primul colet expediat a cuprins aproximativ 40 de cărţi pentru copii şi Eric mi-a transmis că bibliotecarii au fost mulţumiţi şi de calitatea fizică şi de conţinut. Aşa s-a născut ideea (şi nu mai ştiu dacă a fost a mea sau a lui Eric) de a trimite un volum mai mare de carte. Până în acel moment nu trimisesem decât maxim două-trei cutii la şcolile de unde primisem astfel de solicitări, însă aici vorbeam de….un container de câteva tone. I-am spus lui Eric că o astfel de cantitate ar putea fi împărţită cu alte biblioteci din ţară, dacă reuşesc să găsescă finanţare pentru transportul maritim. În rest, cărţile nu i-ar fi costat nimic. Erau donate. Şi aşa a luat naştere proiectul.
Eric şi Anamaria Cătănoiu, de la Biblioteca Judeţeană Vrancea, au prezentat proiectul la Conferinţa Naţională a Bibliotecilor de la Galaţi în octombrie 2006 şi, deşi au fost interesate iniţial mai multe, în final, datorită părţii financiare implicate, au rămas doar trei: Biblioteca Judeţeană “Duiliu Zamfirescu” Vrancea, reprezentată de Eric şi Anamaria, Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” Baia Mare – secţia American Corner, reprezentată de bibliotecarii Lia Sabău şi Adina Dorolţan şi Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera” Suceava, reprezentată de directorul Gabriel Cărăbuş. Managerierea proiectului cădea în sarcina primilor cu tot ceea ce implica munca pe partea lor de responsabilitate: adică transportul maritim, formalităţile vamale, transportul intern şi partea financiară aferentă şi, bineînţeles, comunicarea cu celelalte două biblioteci.
Munca mea era în America. Trebuia să găsesc mii de cărţi şi un spaţiu de depozitare pentru o cantitate aşa de mare. Şi nu oricum: mi se specificaseră clar domeniile de interes şi faptul că trebuiau să fie interesante, aibă o calitate fizică bună şi să nu fie depăşite moral ca să fie cu adevărat folositoare, ceea ce îmi îngreuna sarcina şi mai mult deoarece am simţit că trebuia să verific cu mâna mea fiecare carte ca să mă asigur că îndeplineau condiţiile cerute. Toată munca de strângere şi aranjare am făcut-o singur. Timp de şase luni am umblat prin toată regiunea să adun cărţile. Din fericire la noi există biserici şi organizaţii care donează cărţi sau le vând la preţ foarte mic. Mi-au permis să le aleg pe cele mai bune. Şi astfel am ajuns la o cantitate considerabilă care depăşea şi aşteptările mele şi pe cele ale bibliotecarilor. Nu am avut posibilitatea să cântăresc cărţile înainte de expediere (ceea ce reprezenta cerinţa finală) şi ceea ce am estimat că ar cântări 5 tone în România s-a constatat că erau de fapt 16!
În România, Anamaria şi Eric se confruntau şi ei cu probleme birocratice mari pentru a finaliza actele vamale necesare, de a convinge autorităţile din port că este vorba de o donaţie ce beneficia de un anumit regim de scutire de impozit şi de a organiza ridicarea propriu-zisă a cărţilor în vamă cu celelate două biblioteci şi transportul la destinaţie. Din fericire, firma de comisionariat vamal care s-a ocupat de transport şi formalităţi, RCS Comisionar SA din Bucureşti, reprezentată de Camelia Guţă, a colaborat constant cu Eric şi Anamaria, ceea ce a asigurat buna desfăşurare a proiectului.
După un an de zile de la propunerea iniţială de donaţie şi până la conferinţa de presă care a anunţat oficial finalul proiectului, cele 16 tone de carte, împărţite în mod egal între bibliotecile participante, se aflau la destinaţie. La conferinţă au participat aproape toţi partenerii implicaţi care au explicat şi raţionamentul din spatele acestui uriaş efort: banii cu care fiecare bibliotecă a participat la proiect nu ar fi fost suficienţi pentru a achiziţiona în ţară nici a 1% parte din cărţile de care au beneficiat fiecare! Iar calitatea cărţilor a fost apreciată ca excepţională din toate punctele de vedere!
Munca pentru partenerul american se încheiase. Acum bibliotecile începeau o altă etapă, importantă, aceea de a introduce cărţile în circuit pentru a fi utilizate de cititori. O astfel de etapă însă necesită timp. Ca să prelucrezi 5 tone de carte, ia ceva timp...câteva luni şi mai bine chiar. Ideea de continuitate a proiectului fusese pusă totuşi în discuţie de la început. Odată intrate în circuit, aceste cărţi urmează să fie supuse unui regim special de schimb interbibliotecar care să permită „rotirea” sau împrumutul fondului de carte în limbă engleză între cele trei biblioteci pentru a pune la dispoziţia cititorilor o paletă cât mai largă de documente.
Pentru Biblioteca Judeţeană Vrancea, acest proiect a însemnat îmbogăţirea considerabilă a colecţiei de carte în limba engleză şi a constituit premiza pentru înfiinţarea unei Biblioteci de carte în Limbă Străină care să susţină procesul educaţional şi cultural prin activităţi specifice.
Deşi pentru mulţi acest proiect poate nu pare de amploare sau domeniul nu este de prea mare interes, trebuie totuşi menţionat că este primul proiect de acest gen la nivel naţional datorită cantităţii de carte, pe de o parte, şi datorită partenerilor implicaţi, pe de alta. Este primul exemplu concret de colaborare şi acţiune comună între bibliotecile judeţene din România şi primul care a presupus crearea unei mini-reţele profesionale care să lucreze cu exteriorul. Rezultatul pozitiv sperăm să încurajeze şi alte biblioteci să iniţieze proiecte similare în beneficiul comunităţii pe care o servesc.
Toţi cei interesaţi de mai multe detalii despre acest proiect, pot să consulte filmul de prezentare realizat de John Korst, preşedintele organizaţiei americane, cu sprijinul bibliotecarului Anamaria Cătănoiu, pe acest site.
Pentru cei ce doresc mai multe detalii despre activitatea ONG-ului “A Thousand Books”:
www.AThousandBooks.us

John Korst – preşedintele “A Thousand Books” SUA
Anamaria Cătănoiu – coordonator Centrul de Limbi Straine

Centrul de Limbi Straine-Biblioteca Judeteana Vrancea

Asa a inceput totul...

miercuri, aprilie 20, 2011

Săptămâna Naţională a BIBLIOTECILOR

Faceți căutări pe acest blog

English/Engleză

Un fundal sonor vesel...

Despre noi

Experiențe voluntare la bibliotecă

Biblioteca Judeteana Vrancea

Biblioteca Judeteana Vrancea

Sponsori, donatori, voluntari si parteneri media

Tot sustinatori si voluntari

Site-uri de urmarit...

Cartea saptamanii. Ce parere aveti? Va tenteaza sa o cititi?

The joy of lex

Ce parere aveti despre rolul bibliotecii in ziua de astazi?

Cand, unde si cum ne gasiti

Arhivă blog

Cum ne-am nascut...

Persoane interesate

Centrul de Limbi Straine-Biblioteca Judeteana Vrancea

Asa a inceput totul...

miercuri, aprilie 20, 2011

Săptămâna Naţională a BIBLIOTECILOR

Faceți căutări pe acest blog

English/Engleză

Un fundal sonor vesel...

Despre noi

Experiențe voluntare la bibliotecă

Biblioteca Judeteana Vrancea

Biblioteca Judeteana Vrancea

Sponsori, donatori, voluntari si parteneri media

Tot sustinatori si voluntari

Site-uri de urmarit...

Cartea saptamanii. Ce parere aveti? Va tenteaza sa o cititi?

The joy of lex

Ce parere aveti despre rolul bibliotecii in ziua de astazi?

Cand, unde si cum ne gasiti

Arhivă blog

Cum ne-am nascut...

Persoane interesate

Abonați-vă la