Asa a inceput totul...


miercuri, octombrie 21, 2009

Din nou cluburile de arabă şi turcă


Centrul de Limbi Străine al Bibliotecii Judeţene Vrancea şi Asociaţia « Surori Musulmane » din Bucureşti vă invită la a doua întâlnire a cluburilor de arabă şi turcă şi a discuţiilor pe teme de cultură şi civilizaţie islamică.

Sâmbătă, pe 24 octombrie, 2009 începând cu orele 12.00, la Centrul de Limbi Străine sunt aşteptaţi toţi cei interesaţi de cultura şi civilizaţia islamică, dar şi de limbile arabă şi turcă. Membrele Asociaţiei « Surori Musulmane » din Bucureşti vor reveni pentru a continua predarea celor două limbi orientale dar şi incursiunile în viaţa de zi cu zi a familiei musulmane. 

Nelipsita expoziţie de cărţi, vestimentaţie, condimente, esenţe de parfum şi bijuterii specifice va completa discuţia care de această dată se va centra pe tema « Familia musulmană ».

 “Prima întâlnire a avut un mare succes şi impact atât în ce priveşte predarea limbilor orientale cât şi discuţia pe teme culturale. Membrii cluburilor abia aşteptau următoarea întâlnire. S-au înscris aproximativ 40 şi ceva la primul club, însă au existat multe solicitări ulterioare.
Şi ceea ce ne-a bucurat, şi a reprezentat chiar unul dintre obiectivele principale ale acestui proiect, a fost faptul că multe dintre aceste solicitări au venit din partea membrilor comunităţii turce şi arabe din judeţ.
Participarea este gratuită la toate activităţile, ca de obicei. (Anamaria Cătănoiu, coordonator Centrul de Limbi Străine)
Vă aşteptăm, aşadar, la Biblioteca Judeţeană “Duiliu Zamfirescu“ - Centrul de Limbi Străine din Focşani, str. Republicii nr. 8 (vizavi de Parcul Bălcescu). Persoana de contact pentru detalii suplimentare, Anamaria Cătănoiu, coordonator Centrul de Limbi Străine, telefon 0237-231161.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu