Mulţumind Cristinei şi Ziarului de Vrancea pentru acordul de publicare, Asociaţiei Carpatina Onlus din Torino pentru acordul de a lansa doar în prezenţa unui coautor şi pentru cărţile trimise şi sprijinul acordat, Teatrului “Mr. Gh. Pastia” pentru sonorizare şi tuturor celor care au ales să fie vineri alături de noi la eveniment, vă invităm să citiţi articolul care este extrem de sugestiv pentru debutul literar internaţional al unui elev focşănean.
Nu aş adăuga decât câteva impresii personale şi poze ca această imagine “voluntară” să fie completă.
În priml rând, alegerea de a lansa în aer liber e per se una ca de obicei “nonconformistă”, însă a precedat o frumoasă expoziţie vie, de carte şi lectură, în mijlocul oamenilor în Piaţeta Teatrului.
Alături de Costi a fost familia, extrem de emoţionată, prieteni, voluntari de la noi, bibliotecari, mass-media şi trecători. Un tablou frumos, prietenesc, scăldat de un soare cald, ca după sufletul omului. O zi perfectă pentru a ne promova voluntarii, promovând totodată cartea şi lectura.
Să sperăm că vom putea onora şi cererile de carte care au apărut înainte şi post eveniment, tot cu ajutorul prietenilor şi colaboratorilor noştri de la Asociaţia Carpatina din Torino.
Şi acum, lectură plăcută!
(Anamaria Cătănoiu, coord. Centrul de Limbi Străine)
Un licean şi-a pus semnătura pe o carte despre comunism
De, Cristina Roibu | 26.04.2010 ( Afişări: 292)
Elevul de la Liceul Pedagogic “Spiru Haret” a publicat povestea bunicului său, fost deţinut politic, într-o carte apărută în Italia
Constantin Drăgoi, Costi pentru prieteni, este elev în ultimul an la Liceul Pedagogic “Spiru Haret” din Focşani şi a lansat vineri, 23 aprilie, cartea bilingvă româno-italiană “Amintiri din dictatură”, unde a publicat un capitol intitulat “Eu şi regimul Dej”, în care spune povestea de viaţă a bunicului său, fost deţinut politic în timpul regimului Gheorghe Gheorghiu Dej. Lansarea a avut loc în faţa Teatrului “Mr. Gh. Pastia”, cu ocazia Zilei Bibliotecarului, în cadrul festivităţilor organizate de Biblioteca Judeţeana “Duiliu Zamfirescu”. Constantin Drăgoi şi-a început scrierea ca pe o simplă temă la istorie despre “Viaţa în timpul comunismului”. Avându-l pe bunicul său deţinut politic, Costi i-a luat un interviu emoţionant despre cei şase ani petrecuţi în închisorile de la Brăila şi Gherla, mărturisiri care au fost publicate apoi în revista şcolii sale. Tânărul spune că bunicul său, Lazăr Marin din Răstoaca, a fost condamnat de regimul comunist la 20 de ani de munca silnică şi i-a fost confiscată averea pentru că s-a împotrivit colectivizării şi a luat parte la rebeliunea ţărănească din 1957. În final a ispăşit doar şase ani din pedeapsa. Într-o zi, trecând pe la Secţia de Limbi Străine a bibliotecii, Costi a descoperit un ziar din Italia, adus de o cunoştinţă a bibliotecarei Anamaria Cătănoiu, în care se găsea anunţul concursului pe tema comunismului din Europa. I-a surâs ideea trimiterii articolului despre bunicul său, mai ales ca Adrian Ţiglea şi Anamaria Cătănoiu l-au încurajat să participe. “Nu m-aş fi înscris în concurs dacă nu m-ar fi încurajat Adi şi Ana, amândoi ştiind de interviul luat bunicului meu”, mărturiseşte Costi. Tânărul a transformat totul într-o poveste şi a trimis-o prin e-mail asociaţiei de la Torino, care a organizat competiţia. “Mare mi-a fost surpriza când am primit un mail în care eram invitat să particip la lansare, în calitate de coautor al cărţii”, adaugă tânărul focşănean. Nu a crezut că va reuşi deoarece nu îndeplinea anumite condiţii, cum ar fi faptul că trebuia să aibă domiciliul în Italia şi trebuia să fi trăit în comunism. Or, Costi s-a născut în 1991, deci la doi ani după căderea regimului. Totuşi, povestea lui din estul Europei a plăcut, iar organizatorii au inclus-o în lucrare. “Sunt singurul autor dintre cei nouă care a scris şi a trimis din România, şi sunt singurul care am acţionat ca intermediar, scriind în locul bunicului meu”, ne-a mai spus tânărul.
Cu toate că nu se încadra în condiţiile impuse de organizatori, a trimis eseul său şi astfel povestea de viaţă a bunicului său a văzut lumina tiparului în Italia, graţie şi implicării de care au dat dovada cei de la clubul de limbi străine al Bibiliotecii Judeţene. Coordonatorii Bibliotecii au decis că lucrarea în care a apărut articolul merită o lansare şi în România şi ca un omagiu pentru bunicul liceeanului, care s-a stins din viaţă recent, la vârsta de 78 de ani. (Cristina ROIBU)
Comentează
Autor: cleolid
26.04.2010 / 08:15:36 | 78.96.161.196
"FELICITARI!!! DE UNDE POATE FI CUMPARATA CARTEA? "
Lansare Constantin Drăgoi
Autor: Anamaria Cătănoiu
26.04.2010 / 08:28:11 | 193.37.136.254
"Bună ziua! Momentan nu au fost trimise decât câteva exemplare pentru lansare. Am vorbit cu partenerii nostri de la Asociaţia din Torino să ne mai trimită, şi ne-au promis că încearcă să ne mai trimită. În principiu le veţi găsi la Centrul de Limbi Străine al Bibliotecii Judeţene Vrancea, vizavi de Parcul Bălcescu, 0237-231161. Vă mulţumim pentru interesul manifestat şi pentru sprijinul acordat tinerilor noştri! Cartea va fi disponibilă şi pentru împrumut la bibliotecă."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu