Asa a inceput totul...


miercuri, septembrie 28, 2011

Târgul de Carte Focșani - ediția a șaptea!

Ne  face o   deosebită   plăcere să vă adresăm Invitaţia de a participa la Târgul de Carte, ediţia a VII-a, organizat de Biblioteca Judeţeană “Duiliu Zamfirescu”  Vrancea,   în  perioada  6-8 octombrie 2011.
Târgul de Carte  se va desfăşura  în foaierul şi  holul  Teatrului Municipal Maior Gh. Pastia din Focşani.
Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea îşi propune în acest an ca temă a Târgului de Carte -  CĂRŢI LA PORŢILE VRANCEI. Prin acesta vom promova şi vom aduce în atenţia comunităţii personalităţi, scriitori şi cărţi din Vrancea.
În acelaşi timp dorim să promovăm lectura  de calitate şi scrisul, să uşuram accesul cititorilor la carte din punct de vedere material (reduceri/promoţii) şi informaţional să sprijinim creaţia, editarea, comercializarea, difuzarea şi promovarea cărţii româneşti şi în special al celei locale prin intermediul bibliotecii.
Pe parcursul celor trei zile de târg se vor desfăşura activităţi incluzând lansări şi prezentări de carte, expoziţii, întâlniri cu scriitorii şi întâlniri profesionale.

Consiliul Judeţean Vrancea
Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea
Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia” Focşani

Organizează

TÂRGUL DE CARTE
ediţia a VII-a
6 - 8 octombrie 2011

Loc de desfăşurare: Teatrul Municipal “Mr. Gh. Pastia” Focşani,
ZILNIC 900 – 1900
Program:

JOI - 6 OCTOMBRIE
Ora 1000:  deschiderea oficială a Târgului de Carte
  • prezentarea editurilor
  • prezentarea programului
  • prezentare standuri expoziţionale instituţii
  • prezentare expoziţie de monografii
Ora 1100 : Colocviu: Cărţi la porţile Vrancei
        Amfitrion: vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vrancea - Mircea Diaconu
        Moderator: muzeograf principal - prof. Huţanu Dumitru
        Invitaţi: autori şi editori de monografii vrâncene
        Instituţii colaboratoare: Muzeul Vrancei, Direcţia Judeţeană Vrancea a Arhivelor Naţionale, Asociaţia „Simion Mehedinţi”, Asociaţia Culturală „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, Centrul Judeţean pentru Promovarea Culturii Tradiţionale, Artelor şi Meseriilor Vrancea, Direcţia Pentru Cultură Şi Patrimoniu Naţional Vrancea.
·        Monografii vrâncene în colecţiile Bibliotecii Judeţene
·        Evocare Alexandru Deşliu – prezintă profesor Valeriu Anghel 
·        Colocviu: Cărţi la porţile Vrancei -  Monografia locală între concepţie, necesitate şi adresabilitate

Ora 1600:  SESIUNE DE LANSĂRI DE CARTE
  • Ora 1600:  Lansare de carte, realizată on-line:: Apusul îngerilor - povestiri, autor Ion Lazăr da Coza, Editura Armonii Culturale, 2011
  • Ora 1700:  Lansare de carte:- Zece falii, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011,  autor  Liviu Pendefunda
  • Ora 1745: Lansare de carte - Arşiţa din ploi,   Editura Tipo Moldova, 2011, autor Gheorghe Andrei Neagu
  • Ora 1700 Schimb de jucării - proiect cu scop umanitar realizat în parteneriat cu ASOCIAŢIA ZIBO HELP


VINERI - 7 OCTOMBRIE

10.00 - 12.30
Sesiune de prezentări şi dezbateri:
Biblioteca publică vrânceană - realităţi şi realizări

1000 - 1010: Deschidere
1010 - 1115: Lansări
         - Vrancea Ghid de Biblioturism, prezintă autor - bibl. Veronica Crăciun
         - Revista Lector, prezintă: bibl. Gabriel Funica, bibl. Liliana Mocanu, bibl.  Claudia Hanganu, bibl. Maria Cristina Olaru
    - Prezentarea Asociaţiei Cărţi deschise, prezintă: prof. dr. Teodora Fîntînaru, bibl. Gabriel Funica
    - Lansare Site, pagina Facebook Biblioteca Judeţeană prezintă: bibl. Margareta Tătăruş,  analist programator Virgil Pătru
    - Lansare Site Fundaţia Cartea Călătoare prezintă: preşedinte Mircea Bucur, Gabriela Dima                            
 1115 - 1145: Filiala  Ştefan cel Mare şi Sfânt Chişinău – exemple de bune practici: prezintă  - Caterev Cristina, director Filiala “Ştefan cel Mare”, Vîrlan Aliona, şef  Filiala de Arte “Tudor Arghezi”,  Gherman Stela, bibl. Filiala “Ştefan cel Mare”, Timofte Sivia şef Filiala “Al. Donici”
1145 – 1200:Centrul de formare profesională – actualitate şi perspective
prezintă:  bibl. Margareta Tătăruş
1200 - 1230:Voluntarii bibliotecii – motivaţii şi realizări
          - Prezentare blog Centrul de limbi străine (versiune în limba engleză) prezintă -  bibl. Anamaria Cătănoiu)
         - Voluntariatul în bibliotecă, prezintă: bibl. Margareta Tătăruş
Sesiune de premiere voluntarii bibliotecii



 Ora 1600:  SESIUNE DE LANSĂRI DE CARTE

  • Ora 1600 Între sensibilitate şi rigoare; Introducere în arta şi ştiinţa lecturii, Editura Vasiliana, Iaşi, 2011, autor Nicolae Busuioc
·       Ora 1700 În misiune la Paris - însemnările unui diplomat român. Editura Cavaliotti, Bucureşti, 2009, autor Valeriu Tudor


                               



SÂMBĂTĂ - 8 OCTOMBRIE

Ora 1000 : SESIUNE DE LANSĂRI DE CARTE
Ora 1000 : SESIUNE DE LANSĂRI DE CARTE
·        Indianismul românesc: Florilegiu de cultură şi gândire romănescă  Editura Armonii culturale, 2011, autor Florin Agafiţei
·        Copiii în istorie – texte şi documente. Editura Andrew, Focşani, 2010, autor Neculai Aurel
·        Dicţionar biografic – Editura Meronia ,2010, coordonator Vasile  Mărculeţ, coautor  Stănel Ion
·        Dicţionarul domnitorilor din Ţara Românească şi Moldova - coordonator Vasile Mărculeţ, coautor  Stănel Ion

Cele trei zile ale târgului vor cuprinde :
·       lansări de carte
·       prezentări de carte
·       sesiune de prezentări monografii
·       vernisaje
·       întâlniri cu scriitori
·       prezentări de standuri editoriale
·       prezentări power-point
·       expoziţii de carte
·       Stand de monografii – Cărţi la porţile Vrancei
·       prezentare stand INFOEUROPA
·       prezentare  noului Site al Bibliotecii Judeţene
·       vizite documentare
·       lansări eveniment
·       sesiuni de premiere


P.S. Programul poate suferi modificări minore, care nu vor influența însă activitățile principale. Vă rugăm să ne susțineți în promovarea acestei manifestări culturale de amploare, vă mulțumim și vă așteptăm cu drag!
Echipa Bibliotecii 

Experiența IELTS- informații prețioase despre examenele internaționale II


Articol preluat de pe site-ul roxandrei.ro, cu acordul autorilor
http://roxandrei.ro/utile/examenul-de-engleza-toefl/

IELTS, the International English Language Testing System este un test internațional de limba engleză conceput pentru a evalua abilitatea lingvistică a candidaților care vor să studieze sau să lucreze într-o țară unde limba de comunicare este engleza.
IELTS îndeplinește cerințele de limbă engleză necesare pentru admiterea la cursurile academice din cadrul tuturor instituțiilor de învățământ superior din Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud și de peste 2500 de instituții din SUA (inclusiv universitățile din Ivy League). Testul este recunoscut de instituții, companii și guverne precum: Departamentul de Imigrări Australia, Serviciul de Imigrări Noua Zeelandă, Consiliul Medical Irlanda, Consiliul Medical Australia și Canada, Maersk și Shell.
Testul nu este recomandat candidaților sub 16 ani.

Formatul testului IELTS
Există două module dintre care puteți alege: Academic și General Training.
Modulul Academic este util candidaților care doresc să studieze la un nivel de “undergraduate” sau “postgraduate” la universitățile străine
Modulul General Training este util candidaților care doresc să emigreze într-o țară în care limba de comunicare este engleza (Australia, Canada, Noua Zeelandă, UK).
Ambele module acoperă cele patru abilitați de limba: listening, reading, writing și speaking. Toată lumea are același test de Listening și Speaking. Testele de Reading și Writing sunt diferite pentru modulele Academic și General Training.
Testele de Listening, Reading și Writing trebuie date în aceeași zi. Nu există pauze între testele scrise. Testul de Speaking poate fi dat în maxim 7 zile înainte sau după examenul scris.
Fiecare Secțiune (Listening, Reading, Writing, Speaking) se punctează de la 1 la 9, iar în final se face media celor 4 note și se aproximează la cel mai apropiat număr. Notele posibile sunt din 0.5 în 0.5( ex. 7-7, 5-8-8, 5-9 etc).

Structura testului IELTS-Academic
1)Listening
Partea de Listening durează aproximativ 30 de minute (plus 10 minute timpul de transfer pe foaia de răspuns) și este alcătuita din 40 de întrebări. Întrebările pot fi de diferite feluri: de alegere, de asociere, diagrame, hărți, de completat un formular, un tabel, un grafic, un rezumat.
Părțile testului de Listening:
Secțiunea 1- o conversație între 2 persoane dintr-un anume context social (ex.o conversație dintre o recepționistă și un client)
Secțiunea 2- un monolog plasat într-un context social (ex. un discurs despre organizarea unei conferințe)
Secțiunea 3- o conversație între maxim 4 persoane plasată într-un context educațional (ex. o discuție între un profesor și un student despre un proiect de cercetare)
Secțiunea 4- un monolog despre un subiect academic
Fiecare secțiune poate fi ascultată o singură dată!
2)Reading
Secțiunea de Reading are 40 de întrebări ce trebuie rezolvate în 60 de minute. Tipurile de întrebări sunt: identificarea informației (True/False/Not Given), identificarea unor afirmații (Ye/No/Not Given), potrivirea unor titluri pentru paragrafe, completarea unor propoziții sau a unui rezumat al textului, completarea unui tabel, unei diagrame etc, întrebări cu răspuns scurt.
Testul de Reading este împărțit în 3 secțiuni, cu un total de 2 150-2 750 de cuvinte.
Secțiunea 1- conține două sau trei texte scurte, dintre care unul poate fi compus din 6-8 paragrafe foarte scurte despre un subiect comun.
Secțiunea 2- conține două texte despre subiecte care au de obicei legătura cu munca (cum să aplici pentru o slujbă, facilități de muncă, etc).
Secțiunea 3- un text mai lung și mai complex despre un subiect de interes general
3)Writing
Examinarea Writing durează 60 de minute și conține 2 părți.
Partea 1- candidații trebuie să descrie, să analizeze și explice informațiile dintr-un tabel, un grafic sau o diagramă.
Partea 2- un eseu de opinie, argumentativ sau discuția unei probleme.
4)Speaking
Testarea Speaking durează cel mai puțin, și anume 11-14 minute și are 3 secțiuni. Candidatul este înregistrat.
Secțiunea 1- Prezentare și Interviu (4-5 minute)
Examinatorul se prezintă și îl întreabă pe candidat să se prezinte și să își confirme identitatea. Examinatorul îl întreabă pe candidat generalități despre subiecte familiare (casa, familie, slujba, școala, interese).
Secțiunea 2- Discurs (3-4 minute)
Examinatorul îi dă candidatului un cartonaș și îi cere să vorbească despre subiectul scris pe acesta. Candidatul are la dispoziție 1 minut să se pregătească și 1-2 minute să vorbească.
Secțiunea 3- Discuție (4-5 minute)
Examinatorul îi pune candidatului mai multe întrebări ce au legătura cu subiectul de la secțiunea 2. Aceste întrebări îi oferă oportunitatea să vorbească despre idei mai abstracte.

Sfaturi pentru examenul IELTS
Listening
1.De obicei, în discuții, cel care vorbește poate afirma un lucru, iar mai târziu să se corecteze. Este important să ascultați cu atenție până la sfârșitul convorbirii.
2.Incearcă să anticipezi ce va spune vorbitorul.
3.Incearcă să fii concentrat tot timpul. De multe ori, mintea îți poate zbura în altă parte pentru câteva secunde, iar acele secunde să fie esențiale pentru rezolvarea a 5 întrebări.
4.Citește, scrie și asculta în același timp.
5.Nu lăsa spații goale pentru că răspunsurile greșite nu se penalizează.
6.Este mai bine să scrii cu majuscule pentru că dacă scrisul tău de mână nu va fi înțeles sau va fi prost înțeles, vei fi depunctat.
Reading
1.Nu sta prea mult timp pe o întrebare. Dacă nu știi răspunsul, treci mai departe și te poți întoarce la final la întrebare.
2.Ține minte că nu ai timp suplimentar de transfer pe foaia de răspuns. În 60 de minute, trebuie să citești textele, să răspunzi la cele 40 de întrebări și să scrii răspunsurile pe Answer Sheet.
3.Înainte de examen, este bine să citești cat mai mult (reviste, ziare, cărți).
4.Îți poți da seama despre ce este vorba într-un paragraf doar uitându-te la prima fraza.
5.Nu te concentra pe cuvinte pe care nu le știi.
6.Încearca să termini o secțiune în 20 de minute.
Writing
1.Încercuiești cuvintele cheie în cerință.
2.Împarte paragrafele clar.
3.Nu repeta idei, puse într-o altă formă.
4.Nu te îndepărta de subiect.
5.Evită limbajul colocvial.
6.Nu scrie prea mult, în special pentru Partea 1.
7.Păstrează-ți timp la sfârșit să recitești și să corectezi eseul.
Speaking
1.Dezvoltă-ți răspunsul cât se poate de mult.
2.Acesta nu este un test care îți testează cunoștințele, ci îți cere să îți exprimi opinia. Nu îți face griji dacă nu crezi ca răspunsul tău nu e suficient de sofisticat.
3.Pregatește-ți de acasă subiectele “clasice” (advertising, technology, music, arts, health, education etc), însă nu trebuie să le memorezi așa cum le-ai scris. Examinatorul îți va da seama dacă răspunsurile tale nu sunt spontane.

Cerințe minime pentru universități
Deși IELTS este un test ușor de limba engleză, sistemul de notare îl fac un examen greu. Pentru a lua nota 9 la orice secțiune, ai voie la maxim o greșeala. Pentru 8.5 la maxim 3, iar pentru 8 la 4-5.
Admitere la o facultate: prestigioasă (7 sau 7.5, depinzând de domeniu), bună (6.5), mediocră (6)
Admitere la master: 6.5-7

Centrele de testare IELTS din România
București- British Council Bucharest
Cluj Napoca-British Council Cluj-Napoca
Iași-British Council Iași
Timișoara-British Council Timișoara
Puteți găsi mai multe informații pe site-ul oficial al examenului IELTS.

Materiale pregătitoare recomandate
Eu am folosit cartea de la Barron’s, în care sunt multe trucuri pe care le poți folosi la examen și cuprinde 4 teste Academic și 2 General Training. Puteți downloada cărți gratuit de pe Scribd. Vă recomand Cambridge Ielts 7 și 8 (conțin modele de teste).

miercuri, septembrie 21, 2011

Experiența TEOFL- informații prețioase despre examenele internaționale I

Articol preluat de pe site-ul roxandrei.ro, cu acordul autorilor
http://roxandrei.ro/utile/examenul-de-engleza-toefl/

TOEFL este un test internațional de limbă engleză care este obligatoriu în procesul de aplicare la majoritatea facultăților (undergraduade și postgraduate) cu predare în limba engleză. Acest test de competențe lingvistice îți echivalează nota de la bac și te poate ajuta dacă aplici pentru un program ERASMUS în străinătate.

TOEFL vs IELTS
IELTS a fost creat de British Council pentru admiterea la universitățile din U.K.  În timp a ajuns la fel ca si TOEFL-ul, un test de limba engleză recunoscut internațional. Probabil ca mulți dintre voi vă întrebați care este mai ușor sau care merită să fie dat. Eu am dat TOEFL și Roxana a dat IELTS  și amândoi ne dorim să studiem în U.K. Pentru că amândouă sunt la fel de bune, vă voi prezenta asemănările și diferențele, lăsându-vă pe voi să decideți care este mai potrivit.

Asemănări între TOEFL și IELTS
Ambele teste sunt acceptate de universități și angajatori. Atât TOEFL cât și IELTS au o taxă de examinare de aproximativ 700 RON. Structura lor este formată din 4 părți: Reading, Listening, Speaking și Writing. Valabilitatea testelor este de doar 2 ani.

Diferențe între TOEFL și IELTS
O diferența majoră este că TOEFL-ul se poate da și pe calculator, față de IELTS care se dă doar pe hârtie. Calculatorul îi avantajează pe cei care scriu lent sau urât în mod normal. În plus, poți modifica oricând ce ai scris. Hârtia îi avantajează pe cei care subliniază pe text și care pot scrie un eseu cap coada fără să facă modificări.
Instituția care a înființat TOEFL-ul este din America și cea care a înființat IELTS-ul este reprezentată de British Council alături de Cambridge și de Guvernul Regatului Unit.
Scorul obținut la TOEFL este mai precis (0-120) față de cel obținut la IELTS unde nota maximă este 9 și celelalte note sunt multiplii de 0,5 (ex: 8,5 ; 8 ; 7,5 …).
Durata testării pentru TOEFL este de 4 ore și 30 de minute, iar pentru IELTS este de doar 2 ore și 45 de minute.

Reading-ul diferă în sensul ca pasajele de la TOEFL sunt mai lungi.
Listening-ul se realizează prin ascultarea unui text o singură dată și răspunderea la o serie de întrebări. La IELTS (pe hârtie) poți să vezi întrebările înainte să asculți convorbirea.
Speaking-ul diferă cel mai mult. La TOEFL ai un timp limitat în care trebuie să vorbești într-un microfon. Doar 2 întrebări îți cer opinia despre un subiect, restul punându-te să explici ce ai înțeles dintr-o conversație sau dintr-un pasaj și o conversație. La IELTS trebuie să vorbești în fața unui examinator despre un subiect din viața de zi cu zi. Dacă poți să gesticulezi și să te uiți în ochii examinatorului, IELTS-ul este alegerea potrivită, iar dacă poți vorbi singur într-un mod rapid și la obiect atunci TOEFL-ul este mai potrivit.
Writing-ul la TOEFL este format din 2 subiecte. Primul subiect te pune să citești un text și să asculți o lectură. Cel care vorbește demonstrează de ce textul este greșit (d.p.d.v logic). Tu trebuie să faci un rezumat în care să prezinți ce a zis textul și cum l-a demontat cel care a vorbit. IELTS-ul te pune să analizezi o diagramă și să citești un text și apoi să explici ce ai înțeles. Al doilea eseu este asemănător pentru că atât la IELTS cât și la TOEFL ești pus în fața unor probleme care au doua variante de soluționare. Tu trebuie să alegi una și să o argumentezi. IELTS-ul prezintă un avantaj pentru că poți să aloci cât timp vrei fiecărui eseu. Poți să faci diagrama în 15 minute și eseul în 45 minute sau eseul în 30 minute și diagrama în 30 minute.
În general, aveți alocat 1 minut și 30 de secunde să răspundeți la o întrebare de reading și 1 minut la una listening.

Structura testului TOEFL
Reading:  Partea I = 1 pasaj (20 minute – între 12-14 întrebări);
Partea II = 2 pasaje (40 de minute – între 24-28 de întrebări). Cele mai grele și valoroase sunt cele de la sfârșit care vă pun să alegeți ideile principale din text sau să atribuiți unor idei argumentele potrivite.
Listening: Partea I = 1 conversație + 2 prelegeri - 10 minute (doar răspunsurile) – între 16-18 întrebări). Este bine să vă notați cât mai multe detalii în timp ce ascultați.
Speaking 6 întrebări
- întrebările 1 și 2 vă pun să vă spuneți părerea despre un subiect. Aceasta părere trebuie argumentată cu exemple concrete. Pregătirea notițelor se face în 15 secunde și răspunsul se realizează în 45 de secunde.
- întrebările 3 și 4 vă arată un text, urmat de audiția unei lecturi. Prin îmbinarea și sintetizarea informațiilor din text și din conversație trebuie să răspundeți la o întrebare. Citirea textului se realizează în 45 de secunde, pregătirea răspunsului în 30 de secunde și răspunsul în 60 de secunde.
- întrebările 5 și 6 vă pun să ascultați două conversații sau prelegeri. Întrebările vă cer să faceți un rezumat și apoi să explicați în detaliu o parte din conversații/prelegeri. Pregătirea se face în 20 de secunde, răspunsul în 60 de secunde.
Writing - 2 compuneri. Primul eseu (20 de minute – minim 150  de cuvinte) îți cere să scrii rezumatul unui text și unei prelegeri care demonstrează argumentele textului. Al doilea eseu (30 de minute – minim 300 de cuvinte) te pune să ăți spui opinia despre un subiect care poate fi rezolvat în două moduri.

Cerințele minime pentru facultăți/mastere
Toți zic ca testul TOEFL este ușor. De aceea punctajul de intrare este destul de ridicat. În general, facultățile tehnice vor cere cu 10 puncte mai puțin decât cele umaniste. Vă voi prezenta scorul minim pentru câteva categorii:
Admitere la o facultate: prestigioasă(100), bună (90) și mediocră (80).
Admitere la master:  prestigios (110), bun (100) și mediocru (90).

Sfaturi pentru examenul TOEFL
1) Exersați acasă întrebările de speaking înregistrându-vă cu telefonul. Nu depășiti timpul alocat!
2) Nu încercați sub nici o forma să copiați/trișați. Există nenumărate camere de filmat, supraveghetori, etc. Nu aveți voie decât să vă uitați la propriul computer.
3) Intrați ultimul în sală și atunci când vă apar pasaje de informare care vă cer să apăsați pe “continue”  trageți cat mai mult de timp (ex: citiți un pasaj de 3 ori). Acest timp nu se sustrage din timpul alocat testului așa că puteți să vă creați niște pauze artificiale. Aceste pauze sunt foarte bune pentru că:
a) După o secțiune, această pauză te relaxează, te scoate din tiparul întrebărilor anterioare, etc.
b) Daca trageți de timp, pentru voi secțiunea de speaking va începe când alții o vor termina. Astfel, probabil veți auzi din timp despre ce se vorbește așa că întrebările nu vor fi o surpriză. În plus, nimeni nu va mai vorbi, deci nu veți fi bruiați.

Centrele de testare TOEFL România
În marile orașe din România se afla mai multe centre de testare. Dacă sunteți din București trebuie să vă rezervați din timp locul ca să nu ajungeți să îl dați în alt oraș. Prezentarea la un centru de testare se face cu buletinul + un act care va conține semnătura (pașaport, legitimație de student, etc). Testul TOEFL se dă de pe 16 Septembrie până la 16 Decembrie având 3-4 testări pe lună.

Materiale pregătitoare recomandate pentru TOEFL
Eu am folosit această carte, dar va recomand și The Official Guide, Kaplan, College Test Preparation și Barron’s. Există și pe internet diverse materiale. Vă recomand să începeți pregătirea cu cel puțin 2 luni înainte de începerea examenului.
Mini concurs! Cine îmi va răspunde până pe 1 octombrie care sunt avantajele studierii în străinătate va primi gratuit cartea pe care am folosit-o ca să mă pregătesc pentru acest examen.

Simulări gratuite TOEFL
Dacă căutați teste online TOEFL sau simulări gratuite TOEFL puteți intra pe link-urile de mai jos. Pentru mine cele mai bune simulări au fost cele care erau incluse în Cambridge Preparation for the TOEFL Test. Nu uitați! Ofer cartea și cd-ul cu simulări gratuit persoanei care are cel mai bine argumentat răspuns la întrebarea: “Care sunt avantajele studierii în străinătate?”

Vă doresc tuturor bafta la testul TOEFL și sper să ajungeți la facultățile pe care vi le doriți!