Asa a inceput totul...


miercuri, aprilie 21, 2010

Inaugurare CLUB in stil CINEMA la Centrul de Limbi Străine


Inaugurarea Clubului gratuit de cinematografie pentru toate vârstele este una dintre activităţile şi surprizele inedite pe care Biblioteca Judeţeană Vrancea vi le oferă în cadrul Săptămânii bibliotecarului.

Joi, 22 aprilie, ora 13.00, la Centrul de Limbi Străine al Bibliotecii Judeţene Vrancea va avea loc inaugurarea unui nou club gratuit, de cinematografie, rularea oficială a primului film şi lansarea blog-ului.
Iniţiatorul acestui proiect inedit pentru judeţul Vrancea este jurnalistul Sorin Tudose, un tânăr pasionat de arta cinematografică, care a dorit să-şi împlinească un vis născut în timpul studenţiei. Proiectul, care are ca parteneri Biblioteca Judeţeană şi Asociaţia POTPOURRI din Focşani, este unul complex datorită componentei educative şi formative care îl particularizează şi care îşi propune să depăşească simplul act de vizionare. 
După inaugurare va avea loc rularea oficială a primului film, Fahrenheit 451, un „cadou clasic”, din 1966, pentru toţi iubitorii de gen, dar şi pentru bibliotecari dar şi lansarea blog-ului, Clubul Cinefililor Focşani (http://clubulcinefililorfocsani.wordpress.com/)
Clubul este gratuit, se va întruni săptămânal, joia, de la 17.30 la sediul Centrului de Limbi Străine şi este deschis tuturor, indiferent de vârstă!
 „Propunerea lui Sorin Tudose ne-a încântat pentru că este un proiect inedit pentru judeţul nostru. Ideea este foarte bună cu atât mai mult cu cât în oraşul nostru nu mai funcţionează momentan nici un cinematograf. 
     Vrem să recreem pe cât posibil atmosfera specifică însă scopul nostru este unul profund educativ şi formativ, nu doar simpla vizionare. Vrem să-i „învăţăm” ce înseamnă arta cinematografică şi asta plecând de la carte, de la romanul original. Biblioteca deţine toate resursele pentru ca membrii clubului să-şi formeze o viziune corectă şi completă despre cea de-a 7 artă.”

 (bibl. Anamaria Cătănoiu – coord Centrul de Limbi Străine)
 
Programul săptămânii naţionale a bibliotecilor din România continuă la toate secţiile bibliotecii cu o serie de evenimente după următorul program: 
Joi, 22 aprilie ora 12.00, în cadrul Secţiei pentru copii şi tineret va fi marcată Ziua Pământului de părinţii şi copiii Grădiniţei nr. 6 Focşani care vor aduce peşti pentru acvariul bibliotecii sub îndrumarea ed. Oancea Valerica.
Joi, 22 aprilie ora 14.00 – Sediul central va avea loc prezentarea colecţiilor şi serviciilor bibliotecii pentru elevii Liceului Pedagogic „Spiru Haret”, coordonatori prof. Ion Stănel şi prof. Marcu Livia, colaboratori ai bibliotecii.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu