A fost o vizită emoționantă atât pentru copii, cât si pentru noi, ca bibliotecari. Le-a plăcut enorm la bibliotecă și au declarat la unison că vor să revină, să facem poate o oră de franceză aici, printre cărți.
Am pus la cale un mic “plan” să-l convingem pe domnul director al Școlii din Bordeasca Veche să îi mai aducă și altă dată și să-i însoțească și dumnealui. Și copiii își doresc acest lucru. Și își mai doresc ca data următoare să stea mai mult, să avem timp să vizităm și celelalte sedii ale Bibliotecii Județene, și mai ales Secția pentru Copii. Nu le-au văzut niciodată... Acum însă timpul a fost prea scurt din păcate...mult prea scurt.
Au fost 20 de copii cărora le-am prezentat toată biblioteca, cărțile și activitățile ei. Au venit și ei pregătiți să ne ureze de primăvară, cu câteva poezii în franceză. Deşi sunt începători la franceză, primul an de studiu, s-au descurcat foarte frumos să recite câteva poezii destul de grele pentru nivelul lor. “Scena” pentru recitare a fost grădina Centrului, pe care au adorat-o.
Pentru că le place să citească (i-am provocat la o discuție despre locul lor preferat de lectură de acasă și am primit câteva răspunsuri extrem de …natural, în mijlocul case, în pod printre fân, seara când e liniște în cameră, etc) și le place franceza (au mărturisit că o iubesc pe Steluța, știe să le predea franceza, “are o metodă foarte bună”, declara Răzvan) i-am înscris pe toți. Și-au ales basme romanesti traduse în limba franceză.
Am făcut și o mulţime de poze, şi au dorit să aibă fiecare, în parte, câte o fotografie cu bibliotecarii. Nici nu vroiau să mai plece. Neluţa Ifrim ne-a făcut cea mai frumoasă mărturisire şi declaraţie la final. “Sunt atât de emoţionată. Aţi prezentat atât de frumos biblioteca, nici nu am cuvinte să exprim ce simt…e foarte frumos aici”.
Și emoțiile noastre au fost la fel de mari. Pentru că au fost atât de sinceri, de naturali, ne-au îmbrațișat și ne-au sărutat la final. Nu ne-am așteptat, dar a fost cel mai frumos cadou de primăvară, pe care l-am SIMȚIT din suflet.
Astfel de activități sunt cele real educative și sperăm ca și alte școli să promoveze cartea și lectura în modul acesta. Este cel mai simplu dar cel mai important pas înspre educație pe care îl pot face cadrele didactice dar și părinţii. Cu toţii trebuie să ne implică mai mult pentru educaţia copiilor noştri. (Anamaria Cătănoiu-coordonator Centrul de Limbi Străine)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu