Asa a inceput totul...


miercuri, octombrie 14, 2009

Club gratuit de engleză pentru avansaţi cu Erin O'Halloran


Clubul gratuit de engleză pentru avansaţi, din cadrul Centrului de Limbi Străine al Bibliotecii Judeţene Vrancea, îşi deschide din nou porţile pentru toţi doritorii.

Marţi, 20 octombrie, la orele 16.00, reîncepe clubul de engleză pentru avansaţi. Sub coordonarea voluntarului american de la Corpul Păcii, Erin O’Halloran, vrâncenii vor avea din nou şansa să converseze în engleză. În fiecare săptămână, marţea, între 16.00 şi 18.00, Erin va sta la dispoziţia tuturor celor care doresc să-şi exerseze stilul conversaţional în limba engleză. 

Clubul cu Erin este o continuare a celui înfiinţat de Eric Bleich, voluntar american la Corpul Păcii, acreditat la Biblioteca Judeţeană Vrancea în 2005. El se adresează celor care deţin un nivel relativ avansat de cunoştinţe în limba engleză care să le permită să întreţină o discuţie pe orice temă.
Clubul este deschis tuturor, indiferent de vârstă.

Erin este „soluţia” pe care o aşteptam de ceva vreme, pentru a putea răspunde solicitărilor publicului. După plecarea lui Eric, i s-a simţit lipsa foarte mult, deoarece toată lumea aştepta un înlocuitor. Erin este răspunsul nostru la solicitările tuturor de a înfiinţa un club de engleză pentru avansaţi. Vrâncenii au din nou şansa, pentru următorii doi ani de zile cât Erin va petrece în Focşani, să-şi exerseze engleza conversaţională. 

Nu există limită de vârstă, vrem să oferim tuturor şansa de a conversa cu un vorbitor nativ de engleză. Stilul de lucru va fi unul cât se poate de lejer şi natural, adica se va conversa pe temele dorite de membri şi totul se va derula ca o discuţie între prieteni. Sperăm ca acest mod de abordare nou va prinde la vrânceni. 
(Anamaria Cătănoiu – Coordonator Centrul de Limbi Străine).

Doritorii se pot adresa pentru detalii la Centrul de Limbi Străine din str. Republicii nr. 8 (vizavi de Parcul Bălcescu) sau la telefon 0237-231161. Persoana de contact, Anamaria Cătănoiu, coordonator Centrul de Limbi Străine.
JOIN US HOME TO SPEAK ENGLISH!


luni, octombrie 12, 2009

Bonjour! cu noul profesor voluntar de franceză




Mihaela Fetcu a avut azi prima întâlnire cu membrii clubului de franceză

La prima întâlnire a clubului au venit 11 membri, atât dintre obișnuiții casei de anul trecut , cât și noi înscriși care au dorit să descopere magia limbii franceze. Bineînțeles, fetele au constituit majoritatea iar vârsta nu a constituit un impediment de mixare al grupei, membrii variind între 7 și 14 ani. Toți fiind începători, a fost o experiență chiar plăcută să-i vezi lucrând ca o echipă omogenă și a reprezentat totodată și un experiment pentru Mihaela, care a reușit să-i mobilizeze la unison.

Timp de o oră membrii au învățat lucruri care, după spusele învățăceilor, la final, li s-au părut interesante și utile. “Chiar dacă suntem în clasa a 8-a, sunt noțiuni noi și binevenite” a spus Roxana care a fost încântată de întâlnirea de azi.

Mihaela abordează mult metoda interactivă și...electronică. Sala multimedia Varana, unde s-a desfășurat clubul astăzi, va deveni se pare locul permanent de lucru deoarece Mihaela se pregătește cu foarte multe materiale vizuale și fișe de lucru care să fie cât mai stimulante și interactive. Partea conversațională este combinată cu partea gramaticală și ...cu cea culturală. Prezentarea multimedia de astăzi i-a familiarizat cu monumente simbolice din Paris, după care s-au amuzat cu fișe cu imagini (zilele săptămânii, lunile anului, numere și alte noțiuni elementare), concurs cu cartonașe pentru a aprofunda vocabularul și au încheiat în atmosferă de cântece franțuzești.

Părinții, o parte, au asistat la activitate și doresc să-i aducă și la întâlnirea de miercuri cu Steluța, celălalt profesor voluntar de franceză. Dacă numărul solicitărilor se mărește, Mihaela este dispusă chiar să mai facă o grupă de la 14.00-15.00, în prezent clubul ei desfășurându-se lunea, doar de 15.00 la 16.00.

Donc, nos chers, nous vous attendons a La Maison pour bien s’amuser et pour apprendre ensemble!


vineri, octombrie 09, 2009

Iniţiativa "Plantează un copac cu un click" urmată de voluntarii Centrului


Comisia Europeană invită tinerii europeni să ia parte la iniţiativa "Plantează un copac printr-un click" şi să se alăture în lupta împotriva schimbărilor climatice.

Arată că eşti pregătit să lupţi împotriva schimbării climei: plantează un copac! Implică-te în campanie!

Primii 5,000 de participanţi vor primi gratuit de la Comisia Europeană un puiet (Euonymus de 15 - 20 cm înălţime). Puietul va fi expediat împreună cu instrucţiunile de plantare. Tot ce trebuie să faci este să iei un puiet sau copacul pe care l-ai primit, să verifici sugestiile de plantare, să plantezi puietul sau copacul şi să faci o poză care să ateste munca ta. Încarcă poza şi ai şansa să câştigi o aventură fabuloasă într-o tabără de mediu.

Alătură-te competiţiei şi susţine creşterea nivelului de conştientizare al nevoii de acţiune şi abordare cu privire la schimbarea climatică.

Voluntarii Centrului de Limbi Străine s-au alăturat proiectului şi au primit un puiet pe care l-am transvazat astăzi într-un ghiveci la sediul nostru. Oana Zlatovici, elevă în clasa a XI, Liceul Pedagogic “Spiru Haret” din Focşani, este prima voluntară care a solicitat un copac şi a dorit să-l planteze la Centrul de Limbi Străine. Exemplul său a fost urmat şi de alţi voluntari care intenţionează să ofere frumoşii arbuşti tot bibliotecii noastre.
"Am aflat despre proiectul acesta dintr-o reclamă de pe internet. Mi-a plăcut ideea de a sprijini o astfel de iniţiativă de mediu. Nu ştiam dacă chiar îmi vor trimite copăcelul. Am aplicat pentru el în iulie şi nu credeam că îl vor mai trimite, dar ieri a venit. Am vrut să-l plantez la Centrul de Limbi Străine pentru că sunt voluntar aici şi pentru că este un loc ferit de oameni care l-ar putea rupe şi poate creşte în voie. Mi-am luat angajamentul să vin să-l îngrijesc şi mi-aş dori să se implice mai mulţi în acest proiect, să plantăm în oraşul nostru mai multi puieţi, în locuri publice. Poate oamenii vor învăţa să preţuiască natura şi curăţenia în oraşul nostru." (Oana Zlatovici, elev, XI, Liceul Pedagogic "Spiru Haret", Focşani)

Află mai multe informaţii despre combaterea schimbărilor climatice şi solicită un copăcel la adresa:
http://clickatree.europa.eu/ro/click-a-tree-initiative.html


miercuri, octombrie 07, 2009

Programul cluburilor de engleză şi franceză

Clubul de franceză are un nou voluntar, Mihaela Fetcu, profesor de limba franceză la Şcoala Cârligele.

Învăţăceii de limba franceză sunt norocoşi şi răsfăţaţi pentru că vor avea încă un profesor voluntar de limba franceză. Mihaela Fetcu, de la Şcoala Cârligele ni s-a alăturat anul acesta cu multe idei frumoase de predare şi stimulare a interesului pentru limba franceză. Împreună cu Steluţa Bătrânu, primul profesor voluntar de franceză, vor face echipă, iar cei înscrişi vor putea veni la club la ambele profesoare care vor aborda metode de predare şi activităţi diferite.

Aseară la prima întâlnire cu membrii cluburilor au venit aproximativ 30 de participanţi, mulţi dintre cei înscrişi urmând a ne contacta ulterior pentru a definitiva grupele de lucru. Au rămas fideli membrii de anul trecut care abia aşteptau să înceapă cluburile şi să se reîntâlnească cu prietenii pe care i-au cunoscut aici. Şi părinţii au avut ocazia să se reîntâlnească şi să discute, bucuroşi că piticii au cerut singuri să vină din nou la cluburi, fără insistenţele parinteşti cu care suntem obişnuiţi de obicei. 

Şi la engleză, Alina şi Ionelia şi-au refăcut grupele şi şi-au stabilit programele de club.
Mai jos vă scriu orarul cluburilor, cu menţiunea că la engleză, momentan nu se mai fac înscrieri, însă la franceză, doritorii încă mai pot opta pentru un loc de membru.

PROGRAM CLUBURI:

ENGLEZĂ

GRUPA ALINA BADIU
Marţi: 16.00 – 18.00

GRUPA IONELIA BOBARU
Joi: 16.00 – 18.00


FRANCEZĂ

GRUPA MIHAELA FETCU
Luni: 15.00 – 16.00

GRUPA STELUŢA BĂTRÂNU
Miercuri: 14.00 – 16.00


Membrii deja înscrişi sau cei care vor să se înscrie la franceză se pot adresa pentru detalii la Centrul de Limbi Străine din str. Republicii nr. 8 (vizavi de Parcul Bălcescu) sau la telefon 0237-231161. Persoana de contact, Anamaria Cătănoiu, coordonator Centrul de Limbi Străine.



vineri, octombrie 02, 2009

Reîncep cluburile gratuite de engleză şi franceză pentru copii


Cluburile gratuite de engleză şi franceză pentru copii, din cadrul Centrului de Limbi Străine al Bibliotecii Judeţene Vrancea, vor avea marţi prima întâlnire cu membrii.

Marţi, 06 octombrie, la orele 16.00, reîncep cluburile de engleză şi franceză. Cu această ocazie, sunt aşteptaţi la sediul Centrului de Limbi Străine, toţi membrii cluburilor de engleză şi franceză, pentru întâlnirea cu profesoarele voluntare de engleză, Alina Badiu, director Grădiniţa nr.15, Focşani, Ionelia Bobaru, profesor la Grupul Şcolar Dumitreşti, şi Steluţa Bătrânu, profesor de franceză la şcoala din Bordeasca Veche. 

Cluburile au debutat anul trecut, în octombrie 2008, şi numărul membrilor se ridică la aproximativ 200. La întâlnirea de marţi sunt aşteptaţi participanţii de anul trecut şi cei care s-au mai înscris până în prezent. 

„Cluburile au avut efectul scontat, care vine de la părinţi în general şi este unul mai mult decât pozitiv. Copiii au început să comunice mai bine cu familia, s-au apropiat de carte şi lectură mai mult, socializează mai bine. Acestea erau şi obiectivele pe care noi ni le-am propus iniţial în proiect şi tocmai pentru că rezultatele se văd, am decis să continuăm aceste activităţi. Mulţumim din suflet profesoarelor voluntare că ne susţin în continuare şi au acceptat să ducă cluburile mai departe. Fără gestul lor nu am fi putut oferi această alternativă educativă şi de loisir copiilor şi comunităţii în general.

La discuţie sunt aşteptaţi şi părinţii sau bunicii pentru a se stabili componenţa grupelor, orarul şi zilele de desfăşurare şi să refacem, de comun acord şi cu profesoarele voluntare, un program de desfăşurare convenabil pentru toată lumea. Momentan nu mai facem alte înscrieri, deşi sunt în continuare solicitări numeroase, pentru că deja sunt foarte mulţi membrii.”
 
 
Membrii deja înscrişi se pot adresa pentru detalii la Centrul de Limbi Străine din str. Republicii nr. 8 (vizavi de Parcul Bălcescu) sau la telefon 0237-231161. Persoana de contact, Anamaria Cătănoiu, coordonator Centrul de Limbi Străine.

(Anamaria Cătănoiu – Coordonator Centrul de Limbi Străine)

vineri, septembrie 25, 2009

Videoconferinţă cu Alexandru Balaş, SUA - simulare


Centrul de Limbi Străine va lansa un nou proiect educaţional care se adresează tuturor celor interesaţi să studieze în Statele Unite. Colaboratorul nostru este Alexandru Balaş, fost elev al Colegiului Naţional "Al. I. Cuza", Focşani, în prezent doctorand în anul IV la Ştiinţe Politice, University of Illinois, SUA.

Joi, 24 septembrie, ora 18.00, s-a făcut prima simulare de videoconferinţă cu Alex. Tema discutată a vizat posibilităţile de studiu în Statele Unite pentru toate categoriile interesate: studenţi, masteranzi, doctoranzi. A fost o discuţie liberă cu întrebări şi răspunsuri despre exmenenele care trebuie date pentru a studia în afară (TOEFL, SAT 1, SAT 2, etc.), costuri, selectarea universităţilor, burse, clarificare de terminologie, etc. Alex ne-a oferit şi o listă cu resurse online unde puteţi găsi oferte de burse şi informaţii despre universităţi şi costuri. Ne-am putut auzi şi vedea prin webcam şi totul a decurs fără probleme tehnice. De aceea şi spunem că a fost o simulare. Doream să vedem cum decurge totul şi ce anume să discutăm să fie la obiect şi util, înainte de a lansa oficial proiectul la care să aibă acces oricine este interesat despre acest subiect.

Au participat în jur de 12 voluntari de la Centru, elevi, studenţi, masteranzi şii profesori de engleză şi am discutat o oră şi jumătate şi încă ar mai fi fost întrebări. Feedback-ul pentru noi a fost cel preconizat. Tuturor le-a plăcut şi au considerat foarte utilă tema. Ne-am dat seama astfel că acest proiect vine în sprijinul tuturor, pentru că astfel de informaţii se obţin greu, deşi nu ar trebui. Chiar şi pe internet e greu de făcut cercetare în acest sens, după cum au afirmat participanţii.  

Deschiderea oficială a proiectului am stabilit-o de comun acord cu Alex pe 22 octombrie, la ora 17.00, când vom anunţa în presă toate detaliile şi vom anunţa şi toate unităţile de învăţământ. 

Resurse online pentru burse:

• romstudyabroad@yahoogroups.com
• Inter_youth_net@yahoogroups.com
(forumuri de discuţii pe tema burselor)

• www.eastchance.com (site cu burse, conferinţe şi posibilităţi de studiu pentru universităţile din străinătate)

• www.uwc.org (site pentru a studia clasa a 11-a şi a 12-a în străinătate)

• http://www.ro.emb-japan.go.jp/cultura_burse.htm (burse pentru studii universitare în Japonia- Japonia este nr. 2 în lume, după USA, în cercetarea academică)

• www.sabanciuniv.edu (Universitatea Sabanci, Istanbul, Turcia)
• www.ku.edu.tr (Universitatea Koc, Istanbul, Turcia)
• www.upeace.org (University for Peace, Costa Rica)
• www.roed.org (Romanian Education Foundation, SUA)-sponsorizează taxele pentru TOEFL

(Anamaria Cătănoiu, coordonator Centrul de Limbi Străine)

miercuri, septembrie 23, 2009

Workshop pentru voluntarii Centrului de Limbi Străine




“Cum să învăţ mai mult şi mai uşor studiind mai puţin timp” – workshop de tehnici de învăţare rapidă sub îndrumarea lui Odette Irimiea, referent Ateneul popular “Mr. Gh. Pastia”, pentru voluntarii Centrului de Limbi Străine. 

Timp de patru zile, la Centrul de Limbi Străine s-a desfăşurat un atelier care şi-a propus să ofere elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice un sprijin în actul de învăţare. Aproximativ 30 de voluntari ai Centrului, împărţiţi în două grupe, au învăţat de la Odette cum să asimileze mai uşor informaţiile, cum să le selecteze, cum să citească mai rapid şi mai eficient, într-un cuvânt – cum să înveţi. 

Voluntarii au fost foarte mulţumiţi de “ponturile” care le vor uşura munca, mai ales că nimeni nu te învaţă de fapt cum să înveţi ca să ai rezultate de calitate. La atelier au participat liceeni, studenţi, masteranzi, cadre didactice, toţi apropiaţi ai bibliotecii care au avut parte acum de o mică recompensă pentru tot sprijinul pe care îl oferă Centrului.

Vă mulţumim că ne sunteţi mereu aproape şi ne bucurăm să vă putem oferi în schimb un mic ajutor pentru viitor! Vă iubim şi vă aşteptăm mereu ACASĂ!